Veşti bune pentru tinerii care vor permis de conducere: L-ar putea obține la 16 ani

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Adolescenții de 16 ani vor putea obține permisul de conducere. Conform unui proiect elaborat de Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, limita de vârstă pentru obţinerea permisului de conducere va putea fi de numai 16 ani și jumătate.

După modelul american sau a unor state din vestul Europei, limita de vârstă pentru obținerea permisului de conducere se va mișcora de la 18 la numai 16 ani și jumătate, însă în anumite condiții.

„Măsurile pe care le propunem vizează procesul de instruire și examinare a conducătorilor auto. Programul de instruire în cadrul unei școli auto trebuie să fie compact și orientat exact spre obiectivele necesare conducătorilor auto”, a anunțat Ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Vasile Botnari, în cadrul unei conferințe de presă.

Conform proiectului, numărul de ore teoretice va fi redus la 30, iar adolescenții de 16 ani care vor dori să devină șoferi vor primi un permis de conducere pentru începători și vor fi obligați că conducă un automobil doar în prezența unei persoane.

„Vom merge la ajustarea numărului de ore obligatorii teoretice în cadrul școlilor auto, la media nivelului european, de 30 de ore. Astăzi la noi sunt 144 de ore. Totuși, vom menține numărul de ore practice – 40 la număr. De asemenea, limita de vârstă pentru obținerea permisului de conducere se va mișcora de la 18 la numai 16 ani și jumătate. Minorii vor putea șofa doar cu o persoană care să asiste conducerea. Această persoană trebuie să aibă minim 25 ani și 5 ani de experiență. Viteza maximă admisă va fi de 70 km/h, iar prezența pasagerilor, în afară de persoană care asistă, este interzisă”, a mai spus Botnari.

Totuși, proiectul care ar urma să modifice legislația rutieră va avea nevoie să treacă de Parlament.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...