Vasile Țapoc: Alegerile din 30 noiembrie vor fi momentul de cumpănă al Republicii Moldova

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Vasile Ţapoc, doctor habilitat, profesor universitar al Universităţii de Stat din Moldova, consideră că pe 30 noiembrie trebuie să mergem la vot pentru a clarifica direcția către care vrem să ne îndreptăm în continuare, Vest sau Est.

Profesorul a trăit o perioadă de circa 50 de ani în care dreptul la vot i-a fost luat, acum însă, va merge la alegeri ca să demonstreze că-i pasă de țara în care trăiește și de viitorul ei.

„Votul e forma prin care mă pot implica ca cetățean în politica guvernării statului. Pentru prima dată am participat la vot între anii 1958-1961 în calitate de ostaș, la alegerile organizate de un sistem politic totalitar. Timp de 50 de ani dreptul fundamental de a vota mi-a fost furat. Cu siguranță, la 30 noiembrie ies la vot pentru a demonstra că îmi pasă de țara în care trăiesc și de viitorul ei. Este singurul moment în care am posibilitatea de a-mi exprima opțiunea politică, în speranța că lucrurile se vor schimba spre bine”.

În viziunea profesorului universitar alegerile din 30 noiembrie sunt o șansă majoră de a demonstra că fiecare cetățean al țării contează în egală măsură, iar votul acestora are o valoare inestimabilă.

„Un vot astăzi, în condițiile instalării tinerii democrații, contează mult. Este simbolul participării la luarea deciziilor politice asupra prezentului și viitorului statului, și al meu personal. Este o mare greșeală să permiți străinilor să decidă pentru tine, să aleagă calea țării în care trăiești, destinul tău. Toate alegerile sunt importante și ar fi păcat să te relaxezi în ziua scrutinului”.

Vasile Țapoc, autorul a numeroase cărți, articole și eseuri filozofice, este de părere că abaterea de la calea prin care încercăm să ne apropiem de Uniunea Europeană va fi o catastrofă umanitară, mai gravă decât cea din Ucraina.

„Sunt absolut convins că pe 30 noiembrie se decide viitorul Republicii Moldova. Abaterea de la integrarea în Uniunea Europeană ar fi o catastrofă umanitară poate și mai gravă decât cea din Ucraina de astăzi. De cealaltă parte, Uniunea Vamală este un instrument în mâinile Rusiei, cu ajutorul căreia deține dominația politică, economică, militară și culturală în regiune. Sunt două spații diametral opuse. Cert este că, Uniunea Europeană ne oferă șanse: de a scăpa de corupție și sărăcie, de redresare a economiei, de înlăturare definitivă a sistemului sovietic, care prea mult a dominat mințile moldovenilor. După părea mea, doar prin susținerea Uniunii Europene putem spera la ridicarea nivelului cultural și profesional al populației,în general, și al oamenilor de stat, în particular”.

În opinia doctorului habilitat în cei 23 de ani de independență niciun politician nu s-a bucurat la un moment dat de cel puțin 50% din încrederea populației, deoarece aceștia insuflă teamă și neîncredere electoratului prin apucăturile de „furieri”.

„Trebuie să înțelegem că politicianul de la noi are în față 2 categorii de alegători. Prima, o masă mare de oameni, care nu are tendință spre micșorare, ce mizează pe ofertele statului. Și a doua, o masă orientată spre libertatea inițiativei, spre confruntarea cu problemele concurenței din economia pe piață, spre modul privat de gospodărie. Cei din urmă sunt activi nu doar în prezent, dar au planuri mărețe, îndeosebi pentru viitor. E ușor de observat că aceste categorii se deosebesc substanțial, ca și partidele politice care vor să ne atragă în lupta pentru cucerirea puterii politice.

A fi credibil în fața poporului înseamnă să ții cont de speranțele celor două categorii de alegători. Or partidele de stânga mizează pe sărăcie și nemulțumirea oamenilor, chemându-i la cucerirea puterii transformând Moldova în cel mai sărac stat din Europa. De cealaltă parte, partidele de dreapta mizează pe inițiativa oamenilor bine instruiți, însă, alegătorilor le este frică de ei, pentru că liderii acestor partide insuflă teamă prin apucăturile de „furieri”. E ușor să modifici doctrina politică, dar să nu uităm că, anume liberal democrația a ridicat în Grecia antică masele la nivel de personalități valorice, și a propulsat acest salt spre lumea civilizată ce a continuat în Europa”.

Filosoful Vasile Ţapoc va merge la vot la 30 noiembrie pentru că doar așa poate contribui la schimbările sociale de care Republica Moldova are nevoie.

„Schimbările sociale se produc prin acțiuni, inclusiv prin votare. 30 noiembrie este momentul acestor acțiuni, dar și momentul de cumpănă al Republicii Moldova. Tineretul având în față viitorul, trebuie să și-l aleagă singur, pe contul gândirii și evaluării proprii. Cu siguranță că e cel mai respectabil moment din viață. Ar fi o crimă față de propria-mi viață să neglijez acest moment, neparticipând la vot”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...