Vadim Pistrinciuc: Reformele actuale sunt imaginare și promovate de propaganda media

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Vicepreședintele PLDM, Vadim Pistrinciuc susține că între statisticile oficiale și realitatea în care trăim este o mare diferență. Mai mult, acesta spune că reformele actuale și foaia de parcurs sunt doar imaginare și promovate de propaganda media.

Vorbind despre averea șefului-adjunct al Procuraturii Anticorupție, Pistrinciuc spune că între „foaia de parcurs” și situația reală există un „ocean de diferențe”.

„Realitatea obiectivă diferă de cea imaginară prin indicatori, semne, suma cărora descriu această realitate. Dacă cad picături din cer, sunt nouri și mai tună, știm că plouă. Așa e și cu reformele actuale și foaia de parcurs: există realitatea imaginară, susținută de propaganda intensă și tipărirea de hârtii (a se citi legi aprobate). Dar, suma indicatorilor, a semnelor naturale demonstrează o realitate cu totul diferită. Iată un caz: viceprocuror anticorupție aleasă o persoană cu multiple proceduri disciplinare, averi neclare, afaceri – altfel zis o persoană vulnerabilă. Fiindcă pe cei vulnerabii e mai ușor să-i controlezi, de la ei e greu să te aștepți că vor merge împotriva sistemului, adică a corupției”, se arată într-un mesaj al vicepreședintelui PLDM.

Totodată, acesta se arată nedumerit de pasivitatea organelor judiciare privind investigarea cazurilor de corupție semnalate de presă.

„Dacă un portal de investigație, atât de operativ efectuează o evaluare, nu cred că ‘organele de stat’ nu știu aceste lucruri. În continuarea maximei că speranța moare ultima, speram că după noua lege a procuraturii va începe o curățire, (auto) purificare a sistemului – că acei tineri, specialiști onești (care există apropo) vor ieși din colțul marginal. Însă realitatea obiectivă a acestei guvernari conjuncturiste, omoară speranța și demonstrează fără camuflaj, că între ‘foaia de parcurs’ și situația reală există un ‘ocean de diferențe’. Cum poți pierde ceva ce nu ai avut? Imposibil? Nu! Așa pierd cetățenii moldoveni ‘independența justiției’”, se mai arată în mesajul lui Pistrinciuc.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...