În unele școli, reparațiile vor continua și după 1 septembrie

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Majoritatea grădinițelor, școlilor primare, gimnaziilor și liceelor sunt pregătite pentru a-și primi învățăceii la 1 septembrie. În anul școlar 2016-2017, în cele 1321 de instituții de învățământ general din Republica Moldova își vor face studiile circa 340 000 de copii.

Conform informațiilor pe care le deține Ministerul Educației, până la momentul actual în instituțiile de învățământ din întreaga republică au fost efectuate reparații capitale în sumă de 313 mln. lei și reparații curente în sumă de circa 42 mln. lei.

De asemenea, în cadrul Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova”, realizat de Ministerul Educației, cu suportul financiar al Băncii Mondiale, sunt pe ultima sută de metri lucrările primei etape de renovare a Liceului Teoretic „M. Manole” din satul Sălcuța, raionul Căușeni și a Gimnaziului „Alexandru cel Bun” din satul Vărzărești, Nisporeni.

În total au fost reparate capital sau se află în proces de finalizare a reparațiilor 638 de instituţii de învăţământ secundar-general.

Potrivit datelor prezentate de organele locale de specialitate în domeniul învățământului (OLSDI), în toate școlile și grădinițele, în linii mari, au fost finalizate în termen reparaţiile curente. Reparaţiile capitale se desfășoară conform programelor stabilite, însă există și situații de întârziere a lucrărilor, din cauza procedurii îndelungate de achiziții publice sau din cauza asigurării tardive cu materialele necesare. La aceste instituții de învățământ lucrările de reparații vor continua și pe parcursul lunii septembrie, dar fără a perturba procesul educațional, dă asigurări Ministerul Educației.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...