Un nou mesaj de la Vlad Filat: Cereți ședințe publice și voi face dezvăluirile promise

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fostul premier Vladimir Filat, aflat în prezent în arest în Penitenciarul 13, a postat un nou mesaj pe pagina sa de Facebook.

Acesta menționează că va face dezvăluiri legate de procesul acestuia, doar în cadrul unor ședințe publice și „în faţa unor procurori integri şi devotaţi legii”.

„Ştiu că oamenii aşteaptă să fac dezvăluirile promise, care să arunce în aer clasa politică. Vă asigur că le voi face, doar că în cadrul unui proces public, aşa cum prevede legea şi în faţa unor procurori integri şi devotaţi legii. Dezvăluirile pe care le voi face nu sunt titluri de ştiri sau postări pe Facebook. Cereţi şedinţe publice, cum este legal, şi atunci voi avea posibilitatea să vorbesc, iar societatea să afle adevărul despre tot ce s-a întâmplat şi rolul fiecăruia”, se arată în mesajul lui Filat.

Totodată, acesta spune că dosarul „Filat” nu are legătură cu furtul miliardului. „În mod intenţionat s-a făcut o legătură între furtul miliardului şi dosarul în care sunt vizat. Dosarul miliardului este cu totul altceva. Este un dosar care trebuie încă intentat. Acesta trebuie să dea apreciere acţiunilor şi inacţiunilor instituţiilor statului, în care au activat şi activează persoane concrete, cu responsabilităţi prevăzute de lege, inclusiv celor de la BEM, Banca Socială şi Unibank”, se mai arată în mesajul fostului prim-ministru.

Totodată, acesta spune că „nu e simplu, dar foarte posibil de stabilit ce a fost şi cine a fost cu adevărat” vinovat.

„Aşa cum unica măsură relevantă este timpul, şi în acest caz banii sunt probe relevante. De îndată ce vor fi găsiţi banii, vor fi depistaţi şi făptuitorii”, se mai arată în postarea lui Filat.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...