Un camion plin cu anvelope a luat foc în timpul deplasării la Căușeni

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un camion a luat foc în timpul deplasării în apropiere de orașul Căușeni. Incendiul a avut loc în seara zilei de ieri.

Camionul se deplasa pe traseul R-30 (Anenii-Noi – Căuşeni – Ştefan Vodă). Serviciul 901 a fost alertat la ora 17:02 minute, chiar de șoferul camionului.

Potrivit Serviciului Protecției Civile, la fața locului, trei autospeciale cu 18 pompieri, au lucrat pentru lichidarea incendiului, care a durat mai mult de o oră. Intervenția a fost dificilă, luîndu-se în calcul faptul că autovehiculul era încărcat cu anvelope, care intensificau flăcările.

Pe parcursul lichidării incendiului, circulația rutieră pe segmentul de traseu a fost blocată, fiind în teren prezenți și angajați ai poliției de patrulare. În urma incendiului, nimeni nu a avut de suferit, iar circumstanțele și cauza urmează să fie cercetate.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...