UE menţine sancţiunile adoptate împotriva Rusiei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Uniunea Europeană (UE) a decis marţi să menţină sancţiunile adoptate împotriva Rusiei pentru implicarea sa în conflictul din Ucraina, au anunţat surse concordante, citate de AFP.

„Nu există niciun motiv în prezent pentru a modifica măsurile restrictive adoptate de UE împotriva Rusiei”, a anunţat o sursă europeană la finalul unei reuniuni a ambasadorilor celor 28 de state membre.

„Statele membre sunt mai degrabă de acord cu faptul că nu are loc nicio evoluţie pe teren sau vreo schimbare în atitudinea Rusiei care ar justifica reanalizarea sancţiunilor”, a precizat o sursă diplomatică.

Marţi, cele 28 de state membre au dezbătut, în principal, „impactul sancţiunilor europene asupra Rusiei şi situaţia de pe teren”, a adăugat sursa europeană, precizând că UE „va continua să supravegheze situaţia din estul Ucrainei” şi, „în special”, punerea în aplicare a armistiţiului încheiat la începutul lui septembrie.

Armistiţiul a permis calmarea situaţiei, chiar dacă lupte au loc în continuare între separatiştii proruşi şi forţele ucrainene, în special în zona aeroportului din Doneţk.

Uniunea Europeană a adoptat mai multe serii de sancţiuni împotriva unor întreprinderi şi oficiali ruşi de rang înalt, dar şi separatişti, pentru rolul acestora în criza din Ucraina.

Ultima serie de sancţiuni, adoptată la începutul lui septembrie, restrânge şi mai mult posibilităţile finanţării pe pieţele de capital pentru cinci bănci şi şase întreprinderi ruseşti din domeniile energiei şi apărării, între care gigantul petrolier Rosneft. Investitorii din UE nu mai pot să cumpere obligaţiuni şi acţiuni emise de aceste grupuri, nici să acorde împrumuturi cu scadenţă mai mare de 30 de zile.

Ultimele sancţiuni prevăd, de asemenea, îngheţarea unor averi şi interdicţii de vize, care vizează de acum 119 persoane, printre care apropiaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin.

„Sancţiunile funcţionează”, a subliniat o sursă diplomatică europeană. Rubla a înregistrat marţi un nou record istoric de scădere în faţa monedei euro şi dolarului, ca urmare a retragerii investitorilor străini.

În acest context, „micşorarea preţurilor la hidrocarburi nu ajută” Guvernul rus, ale cărui venituri depind în mare măsură de vânzările de gaz şi petrol, potrivit acestei surse.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...