Ucraina: ”Republica” Lugansk cere Transnistriei să-i fie recunoscută independența

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Autoproclamata ”republică populară” Lugansk a făcut miercuri apel către 15 state și entități din cadrul Federației Ruse să fie recunoscută ca stat independent. Printre entitățile la care au făcut apel teroriștii proruși se numără și regiunea separatistă transnistreană.

Pe lângă Transnistria, avem și alte zone de conflict din fosta URSS, create cu sprijinul Rusiei, precum Osetia de Sud, Abhazia, Ingușetia sau Cecenia. Celelalte state către care a fost lansat apelul sunt: Rusia, Belarus, Armenia, Siria, Serbia, Venezuela, China, Cuba, Nicaragua.

Apelul adresat în numele Sovietului Suprem (parlamentul) din Lugansk îndeamnă la ”adoptarea unei decizii privind recunoașterea Republicii Populare Lugansk ca stat suveran și independent”.

Așa-zisa ”republică populară” Lugansk și-a declarat independența în luna mai, în urma unui referendum nerecunoscut de comunitatea internațională. În basa acelui plebiscit, separatiștii din regiunea din estul Ucrainei și-au decalarat independența, după care au anunțat că se unesc cu o altă regiune cu tendințe separatiste, Donețk, formând ”Noua Rusie.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...