Supercupa Europei din acest an a stabilit noi recorduri; Lista completă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

FC Barcelona a câştigat Supercupa Europei, după un meci dramatic disputat în Georgia, la Tbilisi. Catalanii s-au impus cu 5-4 în faţa Sevillei, cu un gol marcat în prelungiri de Pedro, şi şi-au trecut în cont al patrulea trofeu din 2015, după titlul în La Liga, Cupa Spaniei şi Liga Campionilor.

Partida disputată marţi seară a fost, însă, şi o bună ocazie pentru egalarea sau depăşirea unor recorduri istorice, iar site-ul oficial al UEFA a realizat o listă a performanţelor de referinţă de la Tbilisi.

Lista recordurilor înregistrate în Supercupa Europei:

-Lionel Messi l-a egalat pe Cristiano Ronaldo la numărul de goluri marcate în competiţiile UEFA. Ambii au câte 80 de reuşite.

-Messi a ajuns la trei goluri marcate în Supercupa Europei, un record pe care îl împarte cu Arie Haan, Francois Van der Elst, Gerd Muller, Oleh Blohin, Radamel Falcao, Rob Rensenbrink şi Terry McDermott.

-Golul marcat de Ever Banega este cel mai rapid înscris într-o Supercupă a Europei.

-Dani Alves l-a egalat pe Paolo Maldini la numărul de Supercupe câştigate. Ambii au câte patru victorii.

-De asemenea, Alves a jucat în cinci ediţii ale Supercupei Europei, un alt record pe care îl împarte cu Paolo Maldini.

-Andres Iniesta a cucerit cel de-al 28-lea trofeu important din carieră, acelaşi număr ca fostul său coechipier, Xavi Hernandez.

-Luis Enrique le-a călcat pe urme lui Pep Guardiola, Carlo Ancelotti şi Diego Simeone pe lista celor care au câştigat Supercupa Europei atât ca jucători, cât şi ca antrenori. Dintre aceştia, doar actualul tehnician al Barcelonei a reuşit să şi înscrie, în 1997.

-FC Barcelona a egalat-o pe AC Milan la numărul de victorii în Supercupa Europei, câte cinci.

-Pentru Barcelona a fost a noua prezenţă într-o Supercupă a Europei, un record absolut al competiţiei.

-Barcelona a devenit prima echipă care marchează de cinci ori în Supercupa Europei, în formatul cu un singur meci.

-Sevilla a devenit prima echipă care înscrie de patru ori în Supercupa Europei şi nu câştigă trofeul.

-Totodată, Sevilla este prima echipă care revine şi egalează în Supercupa Europei după ce a fost condusă la o diferenţă de trei goluri.

-Cele nouă goluri marcate în meciul Barcelona-Sevilla reprezintă un record pentru o ediţie a Supercupei Europei.

-A fost cea de-a treia Supercupă a Europei 100% spaniolă. În toate, Sevilla a fost protagonistă. În celelalte două ediţii disputate între echipe din aceeaşi ţară au evoluat formaţii italiene.

-A fost prima Supercupă a Europei jucată în Georgia, iar asistenţa, 51.490 de spectatori, reprezintă un record pentru formatul cu un singur meci desfăşurat pe teren neutru.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...