Sturza, despre candidatura lui Plahotniuc la funcția de premier: „De ce dorește neapărat război acest om?”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fostul premier desemnat, Ion Sturza, care nu a mai avut ocazia să țină în Parlament discursul de învestire, vine cu o reacție după ce liderul PD, Marian Lupu, a anunțat că Vlad Plahotniuc este candidatul pentru funcția de premier.

Sturza se întreabă într-o postare pe facebook „de ce dorește neapărat război acest om?”.

„De ce dorește neapărat război acest om? Este cel mai detestat dintre moldoveni. Este autorul matricei oligarhice din țară. Participant activ la furtul miliardului și al schemei de spălare de bani. Beneficiar al schemei din energie, telecomunicații, metal și multe altele. Plătitor regulat de mită la mulți demnitari din Moldova și nu numai. Manipulator feroce al opiniei publice prin mass-media controlată. Și multe altele. De ce ne sfidează? De ce sfidează tot mapamondul? E atât de importantă pentru el această funcție? Sau i-ar face o plăcere sadică să ne aibă pe toți robi, cu acte în regulă?! De ce dorește neapărat război acest om? E nebun, Doamne ferește?, a scris Sturza.

Totodată acesta spune că „unicul om care rămâne să ne răspundă la aceste întrebări este Președintele Timofti”.

De menționat că, cel târziu joi, 14 ianuarie, preşedintele Nicolae Timofti trebuie să semneze demersul de desemnare a unui nou candidat la funcţia de prim-ministru.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...