Statistică odioasă. Cele mai multe omoruri, în 2020, comise la beție

by D M
Distribuiti mai departe...

Majoritatea omorurilor înregistrate în R.Moldova în primele trei luni ale anului 2020 au fost comise la beție. Cel puțin asta reiese din declarațiile făcute de Vadim Cojocaru, șeful Inspectoratului General al Poliției, în cadrul unui briefing de presă.

Potrivit lui Cojocaru în primele trei luni ale anului 2020 în R.Moldova au fost comise  48 de omoruri inclus, dintre care 43 au fost săvârșit în stare de ebrietate, 11 în sfera familiară, 31 din ele au fost comise la domiciliu, iar altele 17 au fost săvârșite în stradă sunt.

„Cu aplicarea violenței fizice avem înregistrate 11 cazuri, cu aplicarea cuțitului sunt 24 de cazuri, strangulare – 4 cazuri, cu aplicarea armei de foc sunt trei cazuri. Dacă să luăm după genul subiecților, autorii sunt: bărbați 42 de cazuri, femeie 5 cazuri, dar și un minor. Ca victime avem: 31 de cazuri bărbați și 16 femei, dar și un minor”, a șeful IGP.

Totodată, Cojocari a mai precizat că în perioada sus menționată, a fost înregistrată o descreștere cu 2,15 la sută a infracționalității comparativ cu perioada similară a anului trecut.

„Dacă e să ne referim la categoia infracțiunilor excepțional de grave, s-a diminuat cu 13,5 la sută, deosebit de grave avem o creștere cu 2,19 la sută, s-a diminuat categoria de infracțiuni grave cu 14,4 la sută, mai puțin grave s-a diminuat cu 4,11 la sută”, susține Cojocaru. 

sursa: deschide.md


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...