Seceta a afectat grav recoltele de porumb și floarea-soarelui

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Seceta din luna iulie care, potrivit savanţilor, a fost cea mai călduroasă de la începutul măsurărilor meteorologice, a tăiat din aşteptările producătorilor agricoli în ceea ce ţine de roada de porumb şi de floarea soarelui. Pierderile se ridică la câteva sute de kilograme per hectar de culturi, transmite IPN.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat menţionează că regimul termic ridicat în această perioadă a anului creează condiţii mai puţin favorabile pentru înflorirea paniculului şi a ştiuletelui, ceea ce contribuie negativ asupra formării recoltei la porumb. Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează că roada de porumb pentru boabe în medie pe republică va fi de 2-2,3 tone/ha. Izolat roada de porumb pentru boabe poate fi şi mai joasă.

Înainte de înregistrarea perioadei secetoase, s-a prognozat pentru anul 2015 în medie pe ţară o roadă de circa 2,5-2,8 tone/ha. Roada medie la porumb în ultimii 10 ani a fost de aproape 3 tone per hectar.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează că roada seminţelor de floarea-soarelui în medie pe republică va constitui 1,1-1,3 tone/ha. Izolat roada seminţelor poate fi şi mai joasă. Anterior, Serviciul prognoza pentru anul 2015 în medie pe ţară o roadă de circa 1,4-1,6 tone/ha, roada reducându-se astfel cu circa 300 kg la hectar. În ultimii doi ani, roada de răsărită s-a ridicat la 1,8-2 tone/ha.

În rezultatul investigaţiilor agrometeorologice efectuate, Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează pentru anul 2015 că roada în medie pe ţară la sfecla de zahăr va fi de 2,2-2,5 tone/ha. Roada medie în ultimii 10 ani a fost de 3,1 tone/ha.

Potrivit prognozelor meteo, în următoarele zile vremea iarăşi se încălzeşte ajungând la 30 de grade Celsius. Ploi cu descărcări electrice se aşteaptă marţi şi miercuri, 26 şi 27 august.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...