Duminică, în centrul capitalei, la 6 ani fără 2 zile de la acel 7 aprilie sângeros din 2009, oamenii au ieșit din nou în stradă și au protestat.
Au făcut-o pentru că din doleanțele pentru care a curs sânge de tineri în PMAN și prin comisariate s-a ales praful. Deși se fac aproape 6 ani de când la guvernare se află forțele politice care au profitat de acel protest sincer al tinerilor, duminică, în piață, lumea a ieșit și a scandat din nou, inclusiv împotriva lui Voronin.
Odiosul Voronin, împotriva căruia au ieși zecile de mii de tineri la 7 aprilie 2009, exprimându-și punctele de vedere, cerând dreptate, libertate, democrație, normalitate. Și ce-am primit în schimb?
La 6 ani de zile iată-ne cu miliarde furate din bănci, cu o presă mai bogată în opțiuni, dar chiar mai controlată politic decât până în 2009, cu cea mai coruptă justiție din lume și tot cu Plahotniuc și Voronin la conducere.
Probabil vă întrebați ce s-a schimbat în această perioadă? Mă întreb și eu. Cred că s-a schimbat doar speranța. În 2009 încă mai exista speranță, în special în rândul tinerilor, că ceva mai poate fi făcut. Că lucrurile mai pot fi schimbate. Atunci „răul suprem” era reprezentat de Voronin, de care, odată scăpați, lucrurile ar fi trebuit să intre pe un alt făgaș.
Astăzi această speranță aproape că nu mai există. Abia mai pâlpâie. Iar faptul că la proteste masa critică este formată din oameni trecuți bine de 40 de ani, demonstrează din plin acest lucru.
În 2009 mai speram, se vedea o lumină la capătul tunelului. Astăzi umblăm orbește, încercând să ne agățăm de ceva, să începem să sperăm din nou…
Alex Cozer