Săpunul antibacterian a fost interzis în SUA; Face mai mult rău decât bine

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Săpunul antibacterian a fost interzis în Statele Unite, pentru că face mai mult rău decât bine.

Decizia a fost luată, vineri, de autoritatea de reglementare în domeniul alimentar şi al medicamentelor – The Food and Drug Administration (FDA).

Reprezentanţii instituţiei au precizat că nu a putut fi demonstrat că produsele de acest tip sunt mai bune decât săpunul obişnuit, scrie The Guardian.

Niciun beneficiu

Doctorul Janet Woodcock, director al centrului de evaluare şi cercetare din cadrul FDA, a afirmat că săpunurile antimicrobiene nu aduc niciun beneficiu sănătăţii.

„Consumatorii se pot gândi că produsele de curăţare de acest tip sunt mai eficiente în prevenirea răspândirii germenilor, dar nu avem nicio dovadă ştiinţifică a faptului că ele sunt mai bune decât apa şi săpunul obişnuit”, se arată într-o declaraţie transmisă presei.

„Dimpotrivă, anumite date sugerează faptul că ingredientele antibacteriene pot face mai mult rău decât bine pe termen lung”, a adăugat specialistul.

Noua lege se aplică oricărui săpun sau produs antiseptic care conţine unul sau mai multe componente chimice dintr-o serie de 19, între care se află triclocarbon, găsit deseori în săpunul solid, şi triclosan, conţinut de săpunul lichid.

Regula nu afectează, deocamdată, soluţiile pe bază de alcool pentru curăţarea mâinilor şi nici şerveţelele, pe care FDA le investighează, precum nici alte produse destinate utilizării în mediu clinic.

Termen-limită

FDA le-a dat termen de un an producătorilor pentru a-şi modifica produsele ori pentru a le scoate de la vânzare.

„Spălatul pe mâini cu apă şi săpun normal rămâne unul dintre cei mai importanţi paşi pe care oamenii trebuie să-i facă pentru a preveni îmbolnăvirile şi transmiterea de microbi”, au mai transmis reprezentanţii FDA.

Centrul pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor transmite celor care vor să folosească o soluţie de igienizare a mâinilor că aceasta trebuie să conţină cel puţin 60% alcool pentru a fi eficientă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...