Rusia pregăteşte o invazie militară de amploare în estul Ucrainei; Consiliul de Securitate ONU se întrunește

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Consiliul de Securitate al ONU se va întruni miercuri într-o ședință deschisă după ce ambasadorul ucrainean la organizație a declarat că Rusia pregăteşte o invazie militară de mare amploare în estul Ucrainei

„Cred că Naţiunile Unite trebuie informate că Rusia pregăteşte o invazie de mare amploare în estul Ucrainei. Ultimele informaţii nu lasă niciun dubiu în această privinţă”, a declarat Iuri Sergheiev, ambasadorul ucrainean la ONU.

În consecință, Consiliul de Securitate al ONU se va întruni miercuri, la ora 15:30 (22:30 ora Moldovei), într-o ședință cu privire la situația din estul Ucrainei.

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a avertizat că riscul escaladării conflictului separatist din estul Ucrainei a crescut. „Nivelul de violenţă în estul Ucrainei rămâne ridicat, iar riscul escaladării conflictului este în creştere”, a declarat Michael Bociurkiw, un purtător de cuvânt al OSCE.

„Tirurile nu au încetat, la peste două luni după semnarea memorandumului de la Minsk”, bază pentru armistițiul instaurat la 5 septembrie dar care de atunci a fost practic invalidat, a mai spus Bociurkiw.

În ultima săptămână autoritățile de la Kiev au acuzat că zeci de tancuri și mașini blindate ar fi trecut din Rusia în Ucraina, în zonele controlate de separatiști.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...