Românie, cât vei mai tolera criminalii Plahotniuc și Filat?

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Până nu demult am luat întotdeauna apărarea României atunci când cineva din Republica Moldova reproșa Bucureștiului că se implică prea puțin în situația de la Chișinău.

Încercam de fiecare dată să găsesc scuze. Că sunt prea multe probleme și acolo, că poate nu e cazul să se implice prea mult pentru a nu inflama spiritele.

Totuși, au trecut deja mai bine de 8 ani de apartenență la Uniunea Europeană, lucrurile au început să se miște la București. De partea asta a Prutului, sunt 6 ani de guvernare așa-zis proeuropeană, perioadă în care Bucureștiul a tot încercat să dreagă busuiocul cu „procesul de integrare europeană” și cu „UE, locul unde ne vom reuni”.

Șansele Moldovei de a deveni membră UE sunt practic compromise

Iată-ne însă ajunși în 2015. Anul în care, în loc să-i fie oferită Moldovei o perspectivă europeană clară, situația e de fapt tocmai inversă. Cei 6 ani de guvernare criminală plahotniuco-filatelistă a adus intenția moldovenilor de a adera la UE de la 65% la sub 40%.

Jaful, dezmățul și bătaia de joc au guvernat Moldova în ultimii 6 ani, toate aceste crime fiind acoperite cu „integrarea europeană”.

Criminalii Plahotniuc și Filat au aruncat Moldova în brațele Moscovei cu mai mult succes chiar decât a putut-o face Voronin în 8 ani de guvernare comunistă. În 2009 exista speranță, astăzi ea aproape că nu mai există.

Aceste lucruri sunt foarte clare pentru pentru oamenii care mai gândesc în Republica Moldova. Vor fi și mai clare după alegerile locale de peste o lună, când cel mai probabil partidele Moscovei de la Chișinău vor înregistra un succes covârșitor.

În aceste condiții, nu pot să nu mă întreb, plin de revoltă deja, cât Europa (în special Bucureștiul) va închide ochii în fața realităților din Moldova. Ei chiar nu înțeleg că tolerând această guvernare criminală pun cruce pe orice șansă a Moldovei de a se apropia de UE? Ei chiar nu văd că guvernarea aceasta aruncă Moldova direct în brațele Moscovei, mult mai ușor decât orice Voronin, Dodon sau Rinat?

De ce, de fapt, a fost expulzat George Simion

Decizia de ieri, de a-l expulza pe cetățeanul român George Simion demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, că pentru cei care conduc astăzi destinele Chișinăului nu mai există niciun interes, nici măcar de mimare, pentru procesul de integrare europeană.

Să ridici un cetățean european din inima Chișinăului, în plină zi, să-l târâi prin birouri obscure, apoi să-l arunci într-o mașină și să-l duci până la graniță, interzicându-i timp de 5 ani să mai intre în Moldova, e un gest care arată a nu știu câta oară de ce pot fi în stare Plahotniuc și Filat, indivizii care controlează tot ce mișcă în această așa-zisă țară.

George Simion umblă prin Moldova de vreo 10 ani. În ultimii ani a stat aici mai mult decât la București. Deși a mai fost șicanat de câteva ori, iar la un moment dat, la începutul anului 2015, chiar i s-a interzis intrarea în Moldova timp de câteva ore, niciodată nu s-a ajuns atât de departe.

Acest cetățean a participat până acum la sute de marșuri și manifestații unioniste la Chișinău. De ce atunci a fost expulzat abia acum, fără a i se oferi nici măcar o explicație?

Nimic mai simplu. Pentru că Plahotniuc și Filat se simt acum mai amenințați decât oricând. Pentru că ei au văzut 5 mii de oameni ieșind în stradă la 5 aprilie, apoi 50 de mii de la 3 mai. Sentimentul de nemulțumire în societate crește de la zi la zi. Poporul fierbe, iar acești doi criminali, în loc să ia niște decizii raționale și așteptate de către oameni, să asculte solicitările cetățenilor, ei continuă sfidările.

Ei îl expulzează pe Simion, denigrează în fel și chip Platforma DA, încearcă să înspăimânte și să îndobitocească lumea, pentru a o determina să nu mai iasă în stradă.

Plahotniuc și Filat reacționează la fel ca orice alt regim criminal aflat în aceeași situație. Încearcă să reprime revolta populară.

În aceste condiții, revin la întrebarea din titlu. Românie, draga mea, ce faci, ne abandonezi pe mâna acestor criminali? Ei deja au început să te sfideze și pe tine. Oare când vei deschide ochii?

Alex Cozer


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...