Revoluţie economică în Iran; 500 de avioane noi şi rute către SUA

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Iranul vrea să beneficieze din plin de retragerea sancţiunilor economice impuse de Occident. Cum preţul petrolului nu evoluează încurajator, liderii iranieni vor să impulsioneze mai degrabă turismul.

Pentru aceasta, Teheranul vrea să reia legăturile aeriene directe cu Statele Unite, după ce cursele de pasageri dintre cele două ţări au fost suspendate odată cu declanşarea Revoluţiei Islamice în 1979, aminteşte CNN Money.

Pentru a concura în cel mult şapte ani cu marile companii aeriene ale lumii, Iranul are nevoie de vreo 500 de avioane de pasageri noi-nouţe, după cum a calculat ministrul Transporturilor de la Teheran, Abbas Akhondi.

„Credem că ne-ar trebui 100 de avioane pentru curse pe distanţe scurte şi o flotă de 400 de aeronave pentru zborurile internaţionale pe distanţe medii şi lungi”, a apreciat oficialul iranian într-o conferinţă de presă.

Pentru moment, autorităţile de la Teheran studiază cu atenţie ofertele primite de la companiile Boeing şi Airbus, ultima având şansa de a încheia un prim contract chiar în cursul acestei săptămâni.

Iranul pare să fi căzut de acord asupra unui contract de livrare cu Airbus a 114 aeronave noi, chiar dacă un purtător de cuvânt al companiei a refuzat să comenteze subiectul.

Semnarea contractului ar putea surveni joi, 28 ianuarie, în cursul vizitei pe care preşedintele iranian Hassan Rouhani o va face la Paris.

După 36 de ani

Primele avioane Airbus ar putea ajuta la reluarea curselor zilnice între Teheran şi New York, întrerupte în urmă cu 36 de ani ca urmare a declanşării Revoluţiei Islamice în Iran.

„Organizaţia Aeronautică Civilă din Iran şi autorităţile americane poartă discuţii pentru reluarea zborurilor directe între noi şi Statele Unite.

Aceste curse regulate erau comune înainte de declanşarea Revoluţiei Islamice şi sperăm să fie reluate în viitorul apropiat”, a declarat directorul Iran Air, Farhad Parvaresh, pentru agenţia IRNA.

Odată cu reducerea sancţiunilor internaţionale, Oficialii de la Teheran speră să atragă în ţară un număr cât mai mare de investitori, iar oferta turistică a Iranului s-ar putea dovedi o carte salvatoare.

„Preţul petrolului are un efect major asupra economiei noastre. În schimb, 90% din investiţiile făcute în turism sunt realizate de reprezentanţii sectorului privat, iar aceştia au continuat să investească chiar şi în perioada aplicării sancţiunilor”, a explicat ministrul Akhondi.

Deschiderea porţilor aeriene ale Iranului este văzuta ca o bună oportunitate de a relua cursele către această ţară şi de către marile companii aeriene din Occident.

Reprezentanţii British Airways au confirmat recent că sunt tentaţi de o revenire pe piaţa iraniana.

„Suntem interesaţi să zburam către Teheran şi sperăm să introducem aceste curse în reţeaua noastră în viitorul apropiat”, a explicat Willie Walsh, director executiv al IAG, compania care deţine British Airways.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...