Replica socialiștilor pentru Maia Sandu: Când era subalterna lui Dodon tăcea, fiindcă îi convenea

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

După ce Maia Sandu a făcut un inventar al averii lui Igor Dodon, acuzându-l pe liderul socialist că ar avea venituri prea mari, socialiștii au venit și cu replica pentru președinta PAS.

Deputatul socialist Vlad Bătrîncea a amintit într-o postare pa Facebook că în anii 2000 Maia Sandu a lucrat în cadrul Ministerului Economiei, fiind subalterna directă a lui Igor Dodon.

„Când era subalternă în guvernarea comunistă, prin 2008, Maia tăcea, fiindcă îi convenea. La fel cum tăcea când slujea Alianța PLDM-PD-PL și pe Filat personal. Îi convenea. Tot timpul a fost o carieristă, care executa ordine și numai uneori o făcea pe „disidenta”, de ochii lumii. Dar până la urmă vota tot ce trebuie, inclusiv transferul banilor de la BNM la BEM”, a menționat deputatul.

El a acuzat-o pe Maia Sandu că, atacând opoziția, l-ar favoriza de fapt pe oligarhul Vladimir Plahotniuc.

„Nici măcar acum Maia Sandu nu luptă cu Plahotniuc sau cu candidatul puterii – Marian Lupu. Ea atacă opoziția de pe stânga și de pe dreapta, fiindcă asta îi convine. Sau așa au fost înțelegerile cuiva la Washington”, a punctat Batrâncea.

Acesta a atașat la postarea sa și un infografic, în care pot fi văzuți foștii șefi ai Maiei Sandu din anii 2000, unii dintre care astăzi se regăsesc în Partidul Democrat.

14432952_1388547341173748_7759098741922493863_n


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...