Regele Mihai I al României împlinește astăzi 95 de ani

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Regele Mihai I al României împlinește astăzi vârsta de 95 de ani. Acesra s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. Este fiul Regelui Carol al II-lea și al Reginei Elena.

La reşedinţa privată din Elveţia, Majestatea Sa Regele Mihai I va aniversa împlinirea vârstei de 95 de ani alături de Alteţa Sa Regală Principesa Elena şi de Alteţa Sa Regală Principesa Sofia.

Casa Regală anunță că pentru a marca aniversarea Regelui Mihai în România vor fi organizate, în perioada 20-28 octombrie, o serie de evenimente. Printre acestea se numără prezentarea unei piese de teatru radiofonică scrisă de Regele Mihai şi de Regina Ana, vernisaje de fotografie la Castelul Pelişor, ceremonii de decorare, un concert de gală, lansări de cărţi.

Din biroul sau de la Versoix și, începând cu 2001, din cel de la București, Regele Mihai a militat pentru intrarea României în NATO și în Uniunea Europeană. Majestatea Sa a încurajat respectarea drepturilor omului, dezvoltarea economiei de piață, păstrarea culturii naționale, respectarea adevărului istoric, respectarea și garantarea proprietății private, consolidarea statului de drept și a democrației.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...