Reacția PCRM, după ce 500 de membri au părăsit formațiunea și au aderat la PSRM

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Șefii Partidului Socialiștilor din Republica Moldova au demonstrat, încă odată, că își formează partidul doar din trădători, în special, din cei care au fugit din Partidul Comuniștilor, se arată într-o primă reacție a PCRM, după ce luni în jur de 500 de membri ai PCRM, provenind din nouă organizații teritoriale ale partidului, au părăsit formațiunea politică și au aderat la PSRM.

Într-un comunicat remis presei, PCRM analizează conferința de presă la care au participat 16 persoane și au anunțat despre cei 500 de membri care au părăsit formațiunea.

„Pentru a nu face prea multe declarații, vom analiza conferința de presă. La TV a arătat o imagine, erau 16 persoane – 5 au stat la masă, 11 în spate celor cinci, cu capetele aplecate”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei, majoritatea celor care au ieșit în fața presei au fost excluși din rândurile PCRM acum un an, iar informația precum că membrii a nouă raioane părăsesc formațiunea a fost infirmată chiar în timpul ce cei 16 se aflau în fața presei.

„Chiar și în timpul așa-numitei conferința de presă în Comitetul Central a început să primească apeluri din zonele menționate în așa-numita declarație. Primul secretar al Partidului Comunist Ialoveni, Bivol Ștefan a declarat că organizația de partid din Ialoveni respinge declarațiile celor ce au susținut conferința, aceeași situația a fost constatată și în raioanele Drochia, Strășeni, Ungheni, Fălești și Călărași. Nu avem informații doar din partea raionului Glodeni și Ștefan Vodă”, potrivit reprezentanților PCRM.

Amintim că, în jur de 500 de membri ai PCRM, provenind din nouă organizații teritoriale ale partidului, au părăsit formațiunea politică și au aderat la PSRM. Liderul socialiștilor, Igor Dodon, a salutat gestul comuniștilor.

Membrii PCRM și-au motivat gestul de a părăsit partidul prin faptul că „astăzi partidul nu le mai împărtășește idealurile pentru care au muncit”.

Potrivit liderului PSRM, Igor Dodon, aceștia „au aderat la socialiști, pentru că împărtășim aceleași poziții politice”, iar „pasul lor a fost impus de trădările conducerii PCRM”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...