Reacția Maiei Sandu la decizia CEC: „Așa intenționează guvernarea pretins europeană să se mențină la putere”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Decizia Comisiei Electorale Centrale, de a respinge inițiativa de modificare a Constituției, în favoarea căreia s-au colectat peste 405 mii de semnături, este o dovadă în plus a caracterului antidemocratic al acestei guvernări și o sfidare gravă a voinței cetățenilor, spune fosta ministră a educației Maia Sandu.

„Decizia de ieri a CEC, sprijinită de inacțiunea autorităților, este o dovadă în plus a caracterului antidemocratic al acestei guvernări și o sfidare gravă a voinței cetățenilor. În situația în care actualul legislativ și toate instituțiile publice controlate de acesta nu ne mai reprezintă, guvernarea ne fură și singurul instrument de democrație directă – referendumul. Mă întreb ce ar fi să le spunem și noi că, de acum încolo, Parlamentul nu poate adopta decizii cu mai puțin de 150 de voturi? Așa am ajunge repede și la alegeri anticipate…Și, ca să fie ziua completă, Guvernul a venit cu o soluție pentru „excesul de democrație” din spațiul virtual. Stabilitate prin cenzură! Așa intenționează guvernarea pretins europeană să se mențină la putere”, spune Sandu.

Inițiativa de desfășurare a unui referendum privind modificarea Constituției la capitolele alegerea și demiterea președintelui, reducerea numărului de deputați și lipsirea acestora de imunitate, a fost respinsă ieri de către Comisia Electorală Centrală.

Reprezentanții CEC au validat cele peste 400 de mii de semnături prezentate de către grupul de inițiativă, dar și-au motivat decizia prin faptul că nu s-au respectat toate cerințele constituționale, în speță prevederile articolului 141 din legea supremă.

Potrivit președintelui Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, nu s-a respectat prevederea precum că „cetăţenii care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie să provină din cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de nivelul doi, iar în fiecare din ele trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative”.

„S-a constatat că numărul de 20 de mii de semnături a fost atins doar în Chișinău, Bălți și Orhei, adică doar trei unităţile administrativ-teritoriale de nivelul doi”, a declarat Iurie Ciocan.

Menționăm că articolul 141 din legea supremă prevede că revizuirea Constituției poate fi inițiată de „un număr de cel puţin 200.000 de cetăţeni ai Republicii Moldova cu drept de vot. Cetăţeni care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie să provină din cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de nivelul doi, iar în fiecare din ele trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...