Reacția MAE român la arestarea lui Filat

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a afirmat vineri, în contextul reținerii fostului premier moldovean Vladimir Filat, că este „extrem de important” ca Guvernul de la Chișinău să rămână stabil.

„Nu aș vrea să comentez cazul în sine. (…). Ceea ce este extrem de important (…) este ca Guvernul Republicii Moldova să rămână în continuare stabil, coaliția majoritară să se mențină și să continue pe această cale proeuropeană, pe care votul cetățenilor Republicii Moldova a arătat-o cu claritate încă din noiembrie anul trecut”, a declarat Aurescu pentru Agerpres.

Șeful diplomației române a salutat pozițiile afișate de partidele de guvernământ de la Chișinău în acest context.

„Mă bucur să constat că în cursul zilei de astăzi chiar au fost luări de poziție din partea tuturor partidelor care formează coaliția majoritară din Republica Moldova, a premierului Streleț, care a preluat conducerea Partidului Democrat Liberal, din partea Partidului Liberal, a Partidului Democrat, toate luările de poziții fiind în sensul continuării coaliției de guvernământ și a activității guvernamentale”, a adăugat ministrul.

Liderul Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova, Vladimir Filat, a fost reținut joi pentru 72 de ore fiind suspectat de acte de corupție și implicare directă în fraude bancare.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...