Președintele Curții Constituționale: Rusia se implică masiv şi nedorit în alegerile parlamentare

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Preşedintele Curţii Constituţionale (CC), Alexandru Tănase, susţine că există „implicări masive şi nedorite” în alegeri din partea Rusiei, care „asistă mediatic, financiar şi nu doar” acele formaţiuni politice care promit o apropiere de ea.

Alexandru Tănase a declarat presei, sâmbătă, la Alba Iulia, că în Republica Moldova alegerile nu sunt politice şi nu reprezintă un banal exerciţiu de formare a puterii.

„Este un scrutin complicat, unde asistăm la implicări masive și nedorite din partea vecinilor noștri estici, în mod special, este vorba de Federația Rusă, care asistă mediatic, financiar, și nu doar, acele formațiuni politice care promit o apropiere de Federația Rusă. Sperăm foarte mult că scrutinul se va desfășura normal, sperăm că cetățenii Republicii Moldova care sunt în afara țării vor avea posibilitatea să voteze și scrutinul să decurgă onest, sincer și cu respectarea tuturor normelor legale”, a declarat Alexandru Tănase, citat de Mediafax.

Întrebat cum se aşteaptă să fie votul moldovenilor, Tănase a răspuns că poate spune doar cum îşi doreşte el să fie rezultatul şi, mai exact, ca „acele formaţiuni politice care subscriu valorilor europene şi care văd Republica Moldova în Europa să obţină o victorie convingătoare”.

„Pot să vă spun cum vreau eu să fie rezultatul. Vreau ca acele formaţiuni politice care subscriu valorilor europene şi care văd Republica Moldova în Europa să obţină o victorie convingătoare. Este ok să ţinem minte trecutul, dar este o prostie să te întorci acum de unde ai pornit. Este corect ca, dacă te-ai angajat într-un proiect, bunăoară noi ne-am angajat să mergem spre Europa, să continuăm acea cale până vom atinge punctul final şi vom deveni membri deplini ai Uniunii Europene”, a afirmat Alexandru Tănase.

Președintele Curții Constituționale din Republica Moldova, Alexandru Tănase, a primit sâmbătă titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „1 Decembrie 1918″ Alba Iulia.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...