Presa din Rusia aproape că prezintă un alt război în Siria

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Când avioane de război au bombardat săptămâna trecuta un spital din oraşul sirian Alep, controlat de rebeli, iar molozul a căzut pe pacienţii internaţi la terapie intensivă, moartea oamenilor nevinovaţi a ajuns în presa din numeroase ţări.

Însă loviturile aeriene nu au fost şi pe agenda din Rusia, unde jurnaliştii s-au concentrat pe ofensiva Guvernului sirian, susţinut de Moscova, de a recupera oraşul, arată The Guardian.

„Forţele aeriene siriene au lansat lovituri masive asupra militanţilor din apropiere de Alep”, a fost titlul unui articol al agenţiei de stat RIA Novosti. Materialul a fost preluat de agenţia de ştiri Tass şi câteva alte publicaţii.

Channel 1 a relatat că soldaţii ruşi au livrat ajutoare umanitare „refugiaţilor din zone ale Alepului controlate de terorişti”.

În timp ce presa occidentală a vorbit despre bombardamentele intense şi pierderile de vieţi omeneşti în rândul civililor, în încercările forţelor siriene de a pune stăpânire pe zone din Alep asupra cărora au pierdut controlul, mass-media din Rusia a transmis ştiri despre ceea ce aproape că pare un alt conflict.

Jurnaliştii, apărătorii Kremlinului

Televiziunile din alte ţări i-au citat pe oficiali şi au călătorit alături de trupele din statul respectiv, însă jurnaliştii din Rusia, unde guvernul controlează majoritatea posturilor TV şi agenţiilor, sunt foarte selectivi şi mereu în apărarea Kremlinului.

„Problemele care au provocat o reacţie plină de furie în presa occidentală, cum ar fi evoluţiile din jurul Alepului şi distrugerea unui convoi umanitar, trec aproape neobservate aici (în Rusia – n.red.), pentru ca nu se dau la televizor sau sunt etichetate drept propagandă împotriva Rusiei”, a declarat Lev Gudkov, directorul agenţiei independente de sondare Levada Centre.

Televiziunile din Rusia au fost ca o majoretă pentru operaţiunile militare ruseşti şi siriene, însă au omis să menţioneze şi ceva despre victimele din rândul civililor.

Channel 1 a transmis din Alep că soldaţii sirieni „nu folosesc artilerie împotriva clădirilor rezidenţiale şi cetăţenilor paşnici”, dar nu a mai spus şi că forţele guvernamentale au lansat cele mai intense bombardamente aeriene de la începutul războiului din Siria. De asemenea, presa rusă s-a grăbit să preia criticile Kremlinului la adresa Occidentului.

În timpul weekendului, presa de stat a sărbătorit un an de la intervenţia Moscovei în Siria cu afirmaţii precum „Rusia a demonstrat că e o superputere” şi „Rusia a devenit principalul jucător din regiune. Pe de altă parte, Statele Unite şi-au pierdut acest statut”.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat din SUA, John Kirby, a spus în urmă cu câteva zile că, dacă Rusia nu respectă armistiţiul convenit, „grupările extremiste vor continua să exploateze vidul de putere din Siria şi să îşi extindă operaţiunile, care vor include, fără îndoială, atacuri împotriva intereselor Rusiei, poate chiar în oraşe ruseşti”. Atunci, televiziunile de stat au spus cp Kirby a ameninţat Rusia.

„John Kirby a promis în mod direct că vor exista atacuri în oraşe ruseşti”, a anunţat prezentatorul de ştiri de la postul Rossiya 1. Acesta a acuzat Washingtonul că „ascunde lipsa de voinţă sau capacitate” de a duce la bun sfârşit armistiţiul „prin metoda acuzaţiilor împotriva Rusiei”.

Contre la Consiliul de Securitate al ONU

După ce SUA şi Rusia s-au contrat luna trecută la Consiliul de Securitate al ONU, Rossiya 1 a spus că „diplomaţii occidentali au încercat din nou să transforme Consiliul de Securitate într-o arenă pentru acuzaţii împotriva Rusiei şi a Guvernului Sirian”.

Ambasadorul american la ONU, Samantha Power, a făcut apel la Rusia să oprească „barbaria” din Siria, iar răspunsul presei controlate de Kremlin este că „Occidentul trebuie să se oprească”.

Două lovituri aeriene recente au arătat cât de diferit se poate face jurnalismul în Rusia. Când SUA au bombardat luna trecută trupele siriene din oraşul Deir ez-Zor, ucigând 62 de persoane, presa rusă a transmis obsesiv scuzele Washingtonului pentru acea greşeală, precum şi acuzaţiile Guvernului sirian legate de „conspiraţia” americanilor de a sprijini Statul Islamic.

Însă când loviturile aeriene ale Moscovei sau Damascului, după cum au acuzat SUA, au distrus un convoi umanitar către Alep şi au ucis 20 de oameni, presa rusă s-a ridicat împotriva „acuzaţiilor false ale americanilor” şi a venit cu explicaţii bizare. Mai întâi s-a spus că rebelii sunt de vină, apoi o bombă a Statelor Unite.

„Distrugerea unui convoi umanitar din Siria – de vină este CIA?”, a titrat cotidianul Komsomolskaya Pravda. Articolul susţinea că serviciile americane au pus la cale atacul, pentru ca preşedintele Barack Obama să poată acuza din nou Rusia.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...