PCRM cheamă moldovenii să boicoteze al doilea tur al prezidențialelor: Igor Dodon este un trândav narcisiac, iar Maia Sandu – un conducător de nimic și incompetent

by D M
Distribuiti mai departe...

Partidul Comuniștilor din R. Moldova (PCRM), condus de Vladimir Voronin, îndeamnă moldovenii să nu iasă la vot pentru a-și alege președintele. PCRM, care încă din 2016 consideră că alegerea directă a președintelui e un procedeu neconstituțional, spune că ambii candidați „vor duce țara în prăpastie”. Comuniștii îl acuză pe candidatul independent susținut de PSRM, Igor Dodon, drept „trândav narcisiac”, iar lidera PAS e catalogată de comuniști drept „un conducător de nimic și incompetent”. Niciunul dintre cei doi candidați nu a comentat, deocamdată, aceste calificative.

PCRM susține, într-un comunicat de presă, că aceste alegeri „au fost cele mai nereprezentative în toată istoria scrutinelor din Republica Moldova”. 

„La momentul dat, cei doi candidați care au ieșit în turul doi reprezintă minoritatea absolută a cetățenilor Republicii Moldova, adică doar o parte foarte neînsemnată a societății moldovenești. Indiscutabil, ambii candidați au meritat acel profund dispreț social exprimat față de ei de către alegători prin neprezentarea lor la alegeri. Și Maia Sandu, și Igor Dodon în mod ipocrit s-au declarat pe sine „învingători ai regimului oligarhic al lui Plahotniuc”, dar continuă să plătească tribut obscurei moșteniri politice a acestuia, continuă să joace după regulile stabilite de acesta. Anume asta o demonstrează participarea lor la alegerile prezidențiale conform Constituției violate de regimul lui Plahotniuc”, susțin comuniștii.

Partidul Comuniștilor afirmă că despre cei doi candidați „se poate spune că unul nu e cu nimic mai bun decât celălalt”.

„Dodon e un trândav narcisiac, care nu și-a îndeplinit nici una din promisiunile sale electorale. Sandu e un conducător de nimic și incompetent, care a demonstrat nivelul extrem de scăzut al profesionalismului său în perioada când a condus activitatea Guvernului”, punctează comuniștii.

În comunicatul PCRM se mai arată că „Dodon e un parvenit fudul”, iar „Sandu e o persoană isterică”, „Dodon e un om incult”, iar „Sandu e o unionistă inveterată”. 

„Ambii vor duce țara în prăpastie. Și nu cândva, ci imediat cum vor fi aleși în calitate de președinte. De fapt, asta o fac chiar și acum”, mai spun comuniștii. 

„Partidul Comuniștilor îi îndeamnă pe toți alegătorii să nu se lasă pradă provocărilor, să-și păstreze calmul.
Partidul Comuniștilor vă îndeamnă să boicotați alegerile neconstituționale, să nu fiți co-participanți la această ilegalitate strigătoare la cer, care împiedică dezvoltarea statului nostru. Partidul Comuniștilor propune să exprimați în masă disprețul dumneavoastră față de cei doi escroci mincinoși”, conchid cei din PCRM.

De menționat că liderul PCRM, Vladimir Voronin, a vorbit, imediat după turul întâi, că l-a impresionat prezența diasporei din primul tur al alegerilor prezidențiale. Acesta spune că nu contează pentru cine au votat conaționalii noștri, însă cel mai important lucru este faptul că moldovenii au ieșit la vot din nostalgie și sentimentul de patriotism față de R. Moldova.

sursa: Agora.md


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.