Parlamentul European cere activarea „imediată” a procedurii de ieșire a Marii Britanii din UE

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Parlamentul European a cerut activarea „imediată” a procedurii de ieșire a Marii Britanii din UE, în cadrul ședinței extraordinare de astăzi de la Bruxelles.

Ședința a fost provocată de Brexit, iar în timpul acestuia, comisarul european Jonathan Hill, reprezentantul Marii Britanii în Comisia Europeană, a demisionat oficial.

Dezbaterea din Parlament s-a încheiat, iar europarlamentarii au votat moțiunea privind felul în care ar trebui să se desfășoare negocierea ieșirii Marii Britanii din UE.

Într-o rezoluție adoptată cu 395 de voturi și 200 împotrivă, Parlamentul European subliniază totodată că „voința exprimată de poporul (britanic) trebuie să fie pe deplin și cu scrupulozitate respectată”.

De asemenea, au fost voturi pe amendamente aduse de diferite grupuri moțiunii principale, care este susținută de patru dintre grupurile politice ale Parlamentului European.

Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, a declarat în faţa Parlamentului European că regretă votul din Regatul Unit şi va solicita Guvernului Marii Britanii clarificări cât mai rapide.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...