OSCE îndeamnă Tiraspolul să participe la negocierile în formatul „5+2”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

OSCE încercă să convingă oficialii de la Tiraspol să participe la următoarea rudă de negocieri în formatul „5+2”, planificată pentru 11 şi 12 septembrie, la Viena. Anunţul a fost făcut de reprezentantul special al președintelui OSCE, Radojko Bogojević, după întrevederea de joi cu vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov.

„Din păcate, negocierile au fost amânate deja de două ori în acest an, în aprilie şi iulie. Depunem efort ca aceste negocieri să continue şi încercăm să convingem părţile şi partenerii să participe”, a declarat ambasadorul OSCE, Radojko Bogojević.

La rândul său, Eugen Carpov a subliniat că autorităţile de la Chişinău depun eforturi susţinute în vederea continuării discuţiilor în cadrul formatului de negocieri „5+2” şi menţinerii dialogului în cadrul mecanismelor de negocieri existente.

Totodată, el a declarat că la moment Chişinăul este interesat în rezolvarea cât mai urgentă a problemelor cu care se confruntă şcolile cu predare în grafia latină şi restabilirea accesului fermierilor la terenurile aflate după traseul Tiraspol-Camenca.

În cadrul vizitei sale în Republica Moldova, Reprezentantul special al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Radojko Bogojevic, la 29 august curent, va efectua o vizită la Tiraspol, unde va avea o întrevedere cu Nina Ștanski.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...