Opt contrabandiști cu uraniu vor ajunge pe banca acuzaţilor

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Procuratura Generală a anunţat despre finalizarea urmăririi penale în cazul celor opt persoane acuzate de contrabandă şi deţinere ilegală a uraniului.

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii, cauza penală a fost expediată în instanţa de judecată.

Potrivit procurorilor, inculpaţii au introdus uraniul prin contrabandă din Federaţia Rusă şi urmau sa-l comercializeze reprezentanţilor lumii interlope din Republica Moldova şi de peste hotare.

Amintim că aceștia au fost reţinuţi pe 3 decembrie 2014 în Chișinău, în momentul în care încercau să pună în circulaţie ilegală peste 200 grame de substanţă radioactivă, în schimbul a 600 mii de euro.

Urmărirea penală pe acest caz a fost declanşată pe 27 noiembrie 2014, urmare a unei operaţiuni comune, realizate de Procuratura Generală şi Inspectoratul Naţional de Investigaţii, cu suportul tehnic al colegilor din SUA.

Conform legislației, inculpaţii riscă pedepse de până la 10 ani închisoare.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...