O unitate a armatei ruse efectuează exerciţii pe teritoriul Transnistriei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

O unitate a armatei ruse a efectuat exerciţii militare pe teritoriul regiunii separatiste Transnistria, simulând atacuri împotriva inamicului şi o operaţiune de contracarare a terorismului.

În cursul exerciţiilor, trupele ruse au efectuat o operaţiune antiteroristă împotriva unui inamic, dejucând un atentat, au efectuat ambuscade si raiduri, scrie presa rusă.

În ultimul timp, în regiunea transnistreană, manevrele militare s-au intensificat. Autorităţile de la Chişinău însă nu au reacționat în nici un fel. Mai mult, un post de televiziune aparţinând Ministerului rus al Apărării, susţine că România ar analiza posibilitatea lansării unei operaţiuni militare în regiunea separatistă moldoveană Transnistria, afirmații calificate de oficialii români ca fiind „profund ridicole”.

Ipoteza mediatizată de ruşi vine în acelaşi timp cu un avertisment al vicepreşedintelui Dumei de la Moscova. El spune că Rusia va interveni în cazul unui conflict în Transnistria.

„Conflictul armat din Transnistria este planificat de mult timp și se poate realiza. Noi avem acolo 160 de mii de cetățeni, acolo sunt pacificatorii noștri, avem obligații internaționale față de acea regiune. în cazul unui atac asupra pacificatorilor ruși din Transnistria, Rusia nu poate să nu declanșeze un război” a declarat Jelezneak.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...