Nu se știe cu ce drept, Dodon i-a cerut explicații președintelui Curții Constituționale după suspendarea legii pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea

by D M
Distribuiti mai departe...

Președintele Dodon i-a cerut socoteală președintelui Curții Constituționale, Vladimir Țurcan Înalta Curte a adoptată decizia de a suspenda prevederile legii pentru care guvernul și-a asumat răspunderea. Dodon a anunțat astăzi că l-a telefonat pe președimntelui CCM, Vladimir Șurcan pentru a-l în treba „ce s-a întâmplat”. Și asta cu toate că instanța este o autoritate independentă, respectiv, nu se supune nimănui, cu atât mai puțin președintelui țării, care are atribuții limitate.

L-am sunat ieri pe domnul Țurcan, președintele Curții Constituționale, să întreb ce s-a întâmplat. Înțeleg că patru membri au votat pentru suspendarea acestei legi. Domnul Țurcan a votat împotrivă și are o opinie separată. El a venit cu argumente pentru ca această lege să rămână în vigore”, a declarat Dodon și s-a dat cu părerea cu referire la situația creată pentru care spune că există trei soluții:

– Deputații își retrag sesizările depuse la CCM;
– Curtea Constituțională respinge sesizările depuse, declarând drept constituțională legea pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea;
– Curtea Constituțională acceptă sesizarea deputaților. În acest caz, Guvernul va veni în Parlament cu o nou proiect de lege.

Este important de menționat că potrivit Legii privind Curtea Constituțională, CCM este singura autoritate de jurisdicţie constituţională în Republica Moldova. Curtea Constituţională este independentă şi se supune numai Constituţiei.

La intrarea în exercitarea funcţiei, judecătorul Curţii Constituţionale depune în faţa Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova şi Consiliului Superior al Magistratului următorul jurămînt: „Jur să îndeplinesc cinstit şi conştiincios obligaţiile de judecător al Curţii Constituţionale, să apăr orînduirea constituţională a Republicii Moldova, să mă supun în exercitarea funcţiei NUMAI ȘI NUMAI Constituţiei„.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...