Moscova caută soluții pentru a scoate Transnistria din criză

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Oficialii de la Kremlin caută soluții pentru a scoate regiunea separatistă Transnistria din criză, în condițiile în care nici Federația Rusă nu stă mai bine la capitol economie.

În cadrul unei teleconferințe între Moscova și Tiraspol, experții ruși au dat asigurări așa-numitor autorități din regiunea separatistă că Moscova va oferi și în continuare ajutor, în măsura posibilității.

„Transnistria nu este singura țară din fosta Uniune Sovietică care se confruntă cu probleme economice. În ultimii ani, amenințările la adresa independenței economice a Transnistriei au crescut. Moscova urmărește cu atenție situația și va oferi sprijin în continure, în măsura posibilității”, a declarat reprezentantul Institutului rus pentru Studii Strategice, Tamara Guzenkova.

Deși oficialii de la Moscova promit că vor ajuta transnistrenii, criza economică în regiunea separatistă se adâncește tot mai mult. Aflată într-o plină criză valutară, dar și în preajma unei campanii electorale, zona separatistă din stânga Nistrului se confruntă cu cea mai dificilă perioadă din ultimii ani.

Cum moneda folosită în regiunea separatistă – rubla transnistreană – nu este recunoscută nicăieri, viața cetățenilor devine un calvar, întrucât produse de importanță capitală, precum alimente, medicamente sau chiar carburanți nu mai pot fi importate de către agenții economici locali.

Citește și:(FOTO) Imaginile crizei din Transnistria: Rafturi tot mai goale în supermarketuri

În ultimele zile pe rețelele de socializare au apărut imagini cu întregi rafturi goale în supermarketurile de la Tiraspol.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...