Membrii unei grupări care ar fi controlată de deputatul PD Constantin Țuțu, arestați în Italia

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Membrii unei grupări criminale, care ar fi controlată de către deputatul PD Constantin Țuțu, au fost arestați în Italia. Procuratura Generală ține în secret însă arestarea membrilor grupării, care ar fi implicați în contrabanda cu țigări și anabolizante din Moldova.

Potrivit portalului omg.md, care citează surse din cadrul Procuraturii Generale, marți a zburat spre Italia, în regim de urgență, şeful Direcţiei exercitare şi conducere a urmăririi penale din cadrul PG, Nicolae Chitoroagă, pentru a se ocupa de caz. Gruparea criminală ar fi controlată de Constantin Țuțu, pe care oligarhul Vladimir Plahotniuc l-a făcut deputat în toamna anului 2014.

Este cunoscut faptul că Republica Moldova exporta steroizi anabolizanți și țigarete în țările UE prin intermediul întreprinderii de stat „Poșta Moldovei”.

De menționat că, în 2012, Constantin Ţuţu a fost implicat într-o încăierare cu focuri de armă lângă un restaurant din apropiere de Orhei, în urma căreia a murit Alexei Veretco, în vârstă de 42 de ani. După ce persoana care l-ar fi omorât pe Veretco s-a predat, ceilalţi trei suspecţi, inclusiv Ţuţu, au fost scoşi de sub urmărire pentru omor, fiind, în schimb, cercetaţi penal pentru huliganism.

Țuțu a fost achitat de către Judecătoria Orhei, la mijlocul lunii mai 2016, în dosarul Veretco, aflat pe rol de 3 ani de zile. Țuțu, care era acuzat de huliganism a fost găsit nevinovat. Singurul condamnat este Ion Corcodel, cel care și-a asumat omorul. Nici acesta însă nu a fost trimis după gratii.

Amintim că CEDO deja a solicitat explicații Republicii Moldova în legătură cu acest caz. Cur­tea a soli­ci­tat Guvernu­lui să pre­zinte între­gul dosar penal pen­tru exa­mi­nare, să dea expli­ca­ții cu pri­vire la scoa­te­rea de sub urmă­rire penală a trei incul­pați care au par­ti­ci­pat la acel atac armat, inclu­siv depu­ta­tul Con­stan­tin Țuțu, argu­mente și a infor­ma­ții de ce pro­ce­sul penal s-a des­fă­șu­rat în spa­tele uși­lor închise


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...