Mai mulți radiodifuzori au fost sancționați pentru abateri în campania electorală

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Consiliul Coordonator al Audiovizualului a examinat astăzi Raportul de monitorizare a principalelor buletine informative ale mai multor posturi de televiziune la capitolul respectării legislaţiei electorale, pentru perioada 10-19 octombrie 2016.

Datele raportului au atestat că cel mai mediatizat candidat electoral la alegerile prezidenţiale a fost candidatul PAS, M. Sandu, cu 21,8%, fiind urmată de I. Dodon – cu 20,6%, A. Năstase – cu 18,7% şi M. Lupu – cu 18,5%. M. Ghimpu a obţinut 5,9%, iar S. Radu şi I. Leancă au avut un volum egal de reflectare – 3,2%. Candidatul PN, D. Ciubaşenco, a avut o prezenţă de 2,5%, fiind urmat de I. Popenco – cu 1,8%, V. Ghileţchi – cu 1,7%. M. Laguta a acumulat un volum procentual de 1,3 la sută, iar A. Guţu a evoluat cu 1,0 la sută.

La capitolul partide politice, PDM s-a bucurat de cea mai mare mediatizare – 23,1%, fiind urmat de PSRM – 21,7% şi PAS – 17,0%. PPDA a fost reflectat în volum de 16,6%, urmat de PN – cu 5,6% şi PL – cu 5,2%. Candidaţii Independenţi au acumulat o pondere a reflectării de 4,7%, urmaţi de PPEM – cu 2,9%, MR – cu 2,5% şi PPD – cu 0,7%.

În cadrul discuţiilor pe marginea raportului, membrii CCA s-au arătat îngrijoraţi de situaţia alarmantă de la cele 7 posturi de televiziune: „Prime”, „Publika TV”, „Canal 2”, „Canal 3”, „Jurnal TV”, „NTV Moldova” şi „Accent TV”, „care sfidează spiritul democraţiei, legislaţia electorală, normele deontologice şi jurnalistice şi fac partizanat politic pentru unii candidaţi electorali”, este specificat într-un comunicat de presă al instituției. Membrii Consiliului au remarcat că datele raportului atestă o situaţie mai gravă la capitolul reflectarea campaniei electorale decât în primul raport, lucrurile au degradat atât prin dezechilibrul ca volum acordat candidaţilor, cât şi prin conotaţia reflectării.

Pentru derogări de la prevederile Regulamentului privind reflectarea campaniei electorale la alegerile prezidenţiale din 30 octombrie 2016 în mijloacele de informare în masă din Republica Moldova, constatate în urma examinării raportului de monitorizare, CCA a aplicat amendă maximă posturilor de televiziune „Prime”, „Canal 2”, „Canal 3”, „Publika TV”, „Accent TV” şi „NTV Moldova”, iar postului „N 4” – avertizare publică. CCA a atenționat „Realitatea TV”, „RTR Moldova” şi „Ren Moldova” asupra respectării cu strictețe a legislației electorale.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...