Listă: Șefii de poliție care ar urma să fie demiși la indicația lui Năstase. Ce spune Balan

by D M
Distribuiti mai departe...

Cel puțin 19 șefi ai inspectoratelor de poliție din țară ar urma să fie demiși de către șeful Inspectoratului General al Poliției, Gheorghe Balan, la indicația cumătrului său Andrei Năstase, ministru MAI. Lista fost făcută publică de către Valeriu Cojocaru, fostul șef al Direcției Misiuni Speciale din cadrul INI. La rândul său, Gheorghe Balan neagă aceste informații.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Valeriu Cojocaru scrie că în ultima perioadă, mai mulți conducători ai inspectoratelor de poliție din țară sunt chemați în cabinetul șefului IGP, unde în prezența lui Gheorghe Balan sunt petrecute „așa zisele discuții profilactice în cadrul cărora îi amenință că, în cazul în care nu vor depune benevol rapoarte de demisie, vor fi inițiate controale abuzive în subdiviziunile pe care le conduc”.

Acțiunile au loc, după ce Andrei Năstase i-ar fi expediat cumătrului său Gheorghe Balan o așa zisă listă cu șefi de inspectorate incomozi, care, în viziunea lui Năstase, s-ar fi implicat în politică prin faptul că au acumulat date și cifre despre numărul de cetățeni care urmau să se prezinte la protestele organizate de Năstase în ultimii ani, date pe care le prezentau la Direcția management operațional.

„Aceasta este o constatare incompetentă din partea lui Năstase, deoarece aceste date se prezentau pentru a face calculul de forțe care urmau a fi implicate la menținerea ordinii publice, pentru ca cetățenii să se poată simți în siguranță în timpul protestului”, scrie Cojocaru în postarea sa.

Totodată, Cojocaru a postat 19 nume de conducători de inspectorate, care ar figura în așa zisa „listă neagră” și care, ar urma să-și prezinte demisia până mâine, iar cei care se împotrivesc, ar urma să fie supuși unor controale cu tentă hărțuitoare din partea unei echipe de ofițeri SPIA, loiali lui Năstase.v

1) Nicolaie Cicariov, șef al IP Botanica;
2) Sergiu Paiu, șef al IP Râșcani ( Chișinău)
3)Ion Belibov, șef al IP Centru;
4) Alexei Grosu, șef al IP Buiucani;
5)Ruslan Saachian, șef al IP Ciocana;
6) Vitalie Jitariuc, șef al IP Vulcănești;
7) Igor Vranescu, șef al IP Ungheni;
8)Alexei Vrajitoru, șef al IP Telenești;
9)Vasile Banari, șef al IP Sângerei;
10) Vasile Adasan, șef al IP Orhei;
11) Igor Botea, șef al Rezina- deja a demisionat;
12)Oleg Cojocari, șef al IP Bălți;
13) Boris Agachi, șef al IP Râșcani;
14) Viorel Damian, șef al IP Glodeni;
15)Maxim Bernic, șef al IP Drochia; 
16) Ilie Svirnei,  șef al IP Dondușeni;
17) Valentin Pleșca, șef al IP Briceni;
18) Oleg Chilaru, șef al IP Ocnița;
19)Dumitru Batog, șef al IP Soroca;

Cojocaru mai scrie că, o bună parte dintre cei enumerați în lista de mai sus au activat și în perioada altor guvernări, însă miniștrii din guvernele precedente nu au pus pe tavă interesele politice, dar nivelul de profesionalism și competență în domeniul combaterii criminalității.

Solicitat telefonic, Gheorghe Balan, șef interimar al IGP a negat acuzațiile aduse în adresa sa de către Cojocaru și susține că-i cheamă la el pe șefii inspectoratelor de poliție din țară pentru a face cunoștință cu aceștia.

„Nu-l cunosc pe acest Cojocaru, dar dacă spune, las să-mi aducă măcar un exemplu. Eu îi chem pe șefii inspectoratelor la mine, unde împreună cu domnul Piterschii, vorbim despre situația din raioane și locurile vacante. Să mă duc în teritoriu asta înseamnă să cheltui bani și timp”, ne-a spus Balan.

Întrebat despre demisia șefului IP Rezina, Igor Botea, Balan ne-a spus că l-a chemat și pe el la discuții, însă după aceasta, ultimul a depus raport de demisie din motive personale.

Ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase, dar și consiliera sa, Viorica Tocari, nu ne-a răspuns la telefon pentru confirma sau infirma acuzațiile aduse de Cojocaru.

Este de menționat că despre faptul că mai mulți șefi de inspectorate sunt demiși din funcție de actuala conducere a MAI a scris și Alexandru Pânzari, fostul șef al IGP.

Potrivit lui Pânzari, în loc să le fie folosite la maximum capacitățile polițiștilor în care, în ultimii trei ani, au fost investiți sute mii de euro, inclusiv și bani alocați din bugetul de stat, pentru dezvoltarea profesională a acestora, actuala conducere în destituie din funcții, iar între timp se agravează situația la capitolul securtiate publică.

Mai mult, Pânzari spune că a vorbit cu actualul șef interimar al IGP, Gheorghe Balan, care este și cumătrul lui Andrei Năstase, ministru MAI, despre faptul că el este gata să răspundă pentru toate cele presupuse „rele”, însă să fie lăsați profesioniștii să lucreze și să li se valorifice cunoștințele lor pentru liniștea și siguranța cetățenilor.

Pânzari: „Sunt gata să răspund pentru tot, însă lăsați profesioniștii să lucreze”

 

Sursa: deschide.md


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...