Leancă: Ultima șansă a Moldovei e să înceapă lupta cu corupția

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Premierul Iurie Leancă crede că Republica Moldova a primit o ultimă șansă în cadrul scrutinului parlamentar de duminică, iar această șansă ar putea fi pierdută dacă instituțiile statului nu vor începe lupta cu corupția și reformarea justiției.

Leancă a mulțumit tuturor celor care au ieșit duminică la vot și au susținut „cursul european al țării noastre”, dar a spus că-i înțelege și pe cei care au preferat să boicoteze scrutinul.

„Iar celor care au decis să stea acasă, celor care au rămas dezamăgiți și astfel și-au manifeste protestul, cred că pot să le spun doar un singur lucru, mesajul lor a fost înțeles, deși bineînțeles este nevoie de o analiză suplimentară, mai e nevoie de concluzii, dar în linii mari mesajul, stimați colegi, este foarte clar – că reformele nu mai pot fi amânate, fiindcă un astfel de vot nu va mai fi, o astfel de șansă noi, ca țară, nu vom mai avea”, a declarat premierul în cadrul ședinței de Guvern de miercuri.

Premierul a mai spus că, în urma rezultatelor de duminică poate fi trasă o singură concluzie, și anume că dacă actuala guvernare nu se apucă de reforme, va pierde următoarele alegeri, iar aceasta a fost ultima șansă care i-a fost acordată de către electorat.

„O ultimă şansă ca să pornească lupta cu corupţia – la cel mai dureros şi cel mai înalt nivel. O ultimă şansă ca să reformeze justiţia! O ultimă şansă ca să demonstreze că instituţiile europene nu au mizat degeaba pe forţele care au declarat că integrarea europeană este singura cale de modernizare a Moldovei”, a încheiat prim-vicepreședintele PLDM.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...