Kaka revine în naționala Braziliei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ricardo Kaka, în vârstă de 33 ani, fost câștigător al Balonului de Aur, care evoluează în prezent la formația americană Orlando City, a fost rechemat la naționala Braziliei, în vederea meciurilor amicale cu Costa Rica și Statele Unite.

În vârstă de 33 ani, Kaka nu a făcut parte din lotul Selecao la ultimele două turnee internaționale majore, Cupa Mondială 2014 și Copa America 2015, la care naționala țării sale a dezamăgit. Selecționerul brazilian Carlos Dunga a precizat că dorește să profite de „experiența și maturitatea” mijlocașului, în această perioadă „dificilă” pentru naționala „canarinha”, în care jucătorii tineri au nevoie de exemple, atât pe teren cât și în afara acestuia.

Kaka, care a trecut în cariera sa pe la AC Milan și Real Madrid, a jucat ultimul său meci oficial în naționala Brazilie la Campionatul Mondial din 2010. În 59 de meciuri pentru naționala „carioca” el a punctat de 17 ori.

După 10 victorii consecutive în meciuri amicale, sub comanda lui Dunga, Brazilia a fost eliminată de Paraguay, la loviturile de departajare, în sferturile de finală ale turneului Copa America, luna trecută în Chile.

Selecționata Braziliei urmează să întâlnească naționala costaricană pe 5 septembrie, la New Jersey (SUA), iar apoi pe cea a Statelor Unite, trei zilei mai târziu, într-un amical programat la Foxborough.

Elevii lui Dunga vor debuta în preliminariile Cupei Mondiale 2018 în cursul lunii octombrie, când vor juca în deplasare cu naționala statului Chile, câștigătoarea Copei America.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...