Iurie Ciocan, chemat la audieri în Parlament privind respingerea referendumului

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, va fi audiat în cadrul ședinței de astăzi a Parlamentului, pe marginea deciziei CEC privind respingerea inițiativei de modificare a Constituției, în favoarea căreia s-au colectat peste 405 mii de semnături.

O inițiativă în acest sens a fost propusă de deputații PSRM și a fost susținută cu majoritatea de voturi.

„Acum două zile, CEC a luat o decizie prin care şi-a băut joc de 400 de mii de cetăţeni care au semnat pentru referendum. Personal am semnat pentru acest referendum. Nu înţelegem de ce CEC şi-a permis abuziv să nu asculte argumentele grupului de iniţiativă. Insistăm ca astăzi să organizăm audierea președintelui CEC, Iurie Ciocan”, a anunța liderul PSRM, Igor Dodon.

Inițiativa socialiștilor a fost susținută de deputații celorlalte formațiuni.

„Uneori e greu să susţin unele propuneri ale PSRM, dar chiar s-ar cere o anumită clarificare”, a menţionat deputatul PLDM Valeriu Ghileţchi.

De partea cealaltă, liderul PD Marian Lupu a precizat că democrații susțin inițiativa socialiștilor.

Inițiativa de desfășurare a unui referendum privind modificarea Constituției la capitolele alegerea și demiterea președintelui, reducerea numărului de deputați și lipsirea acestora de imunitate, a fost respinsă de către Comisia Electorală Centrală. Reprezentanții CEC au validat cele peste 400 de mii de semnături prezentate de către grupul de inițiativă, dar și-au motivat decizia prin faptul că nu s-au respectat toate cerințele constituționale, în speță prevederile articolului 141 din legea supremă.

Potrivit președintelui Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, nu s-a respectat prevederea precum că „cetăţenii care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie să provină din cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de nivelul doi, iar în fiecare din ele trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...