Faptul că Rusia are un atașament față de controlul Republicii Moldova nu e nici o noutate, nici o subtilitate pentru nimeni. Ceea ce trebuie să ne suscite o atenție mai mare este modul în care Rusia își mobilizează resursele în funcție de oportunitatea momentului.
Asta pentru că, odată stabilit obiectivul de posesie tangibilă, Rusia face un joc de prezență și absență, ce-i asigură controlul pe termen lung al marjei de libertate de care dispune Republica Moldova.
Războiul transnistrean e doar un episod al „Rusiei Evidente”, când a acționat ca o putere hard de nivel regional, influențând comportamentul Republicii Moldova prin mijloace militare. Rusia a împins limitele sistemului și a câștigat un teritoriu vulnerabil și ușor de controlat.
A știut, însă, că repetarea episodului la scurt timp ar aduce un risc mai mare cu privire la capacitatea de reacție a celorlalți actori. Prin urmare, a intrat în scenă „Rusia Subtilă”, care conștientizează că, în contextul noii configurații de putere din Europa, războiul se poartă pe mai multe fronturi. Nu e doar o încleștare a armelor, ci a mentalităților, iar mașinile de război sunt aparatele de propagandă.
Propagandă rusă îmbracă forme multiple în Republica Moldova, fiind prezentă în discursurile tentaculelor rusofile din sfera politică, în programele școlare, în spațiul public, în biserici, dar, cel mai agresiv, în canalele de informare rusești, mult mai numeroase, mult mai atractive și mai profesionist realizate.
Important este că am fi naivi să credem că este vorba despre un răspuns normal la o realitate de predominanță etnică, în contextul în care numărul românilor este considerabil mai mare. Pur și simplu, vorbim despre un proces de rusificare, pe principiul sovieticilor de extindere a armatei pe bazele ideologiei.
Scopul Rusiei nu este profitul imediat, ci exportul de soft power al țării, adică exportul de cultură, de idei, de imagine atractivă a statului. Un exemplu al unei investiții de mare amploare în propagandă este Sputnik News, grup media finanțat de Kremlin, care în acest an a anunțat instalarea în 130 de orașe din 34 de țări. Conținutul va fi în 30 de limbi, printre care și limba română. Sume uriașe, în valoare de sute de milioane de euro, sunt investite de stat în campaniile tradiționale de propagandă sovietică cu scopul declarat de a contracara pozițiile pro-americane.
Lupta este deschisă și asumată. România, în schimb, își imaginează că este la adăpost, vulnerabilitatea românilor de peste Prut fiind o problemă decupată, cu linii de separare clare. Este o mare eroare. Propaganda rusă are frontiere perfect ajustabile intereselor sale.
Problemele din legislația audiovizualului și preponderența copleșitoare a canalelor în limbă rusă din Republica Moldova nu reprezintă o necunoscută pentru mine. Am discutat cu autoritățile din Republica Moldova despre crearea unui spațiu comunicațional comun dintre Republica Moldova și România, pentru ca instituțiile audiovizualului din România și din Republica Moldova să aibă acces reciproc liber și gratuit. În România, autoritățile s-au blocat pe dezbateri privind oportunitatea sau profitul. Pasivitatea a devenit reflex național.
Citeşte şi: Polonia şi Olanda, strategie fără precedent pentru a combate propaganda rusă
Alte state s-au gândit că poate nu aceștia sunt parametrii corecți de abordare și au demarat o campanie de combatere a propagandei Kremlinului. Reprezentanți ai Poloniei și ai Olandei au anunțat chiar recent că cele două țări vor coopera pentru înființarea unui post TV în limba rusă, la fel ca și a unui radio și a unui website, pentru a combate excesul de manipulare provenită din Federația Rusă. Cele două țări se bazează pe implicarea altor state membre ale Uniunii Europene în acest proiect. România, stat expus și vulnerabil din motive teritoriale și istorice, continuă cu o atitudine de perfectă detașare.
Detaliul care ne scapă este faptul că una dintre cele mai importante resurse ale Rusiei este chiar vulnerabilitatea Europei. Lupta pe care o poartă acum Rusia este o luptă contra echilibrului: echilibru în materie de informație, de reacție și de acțiune.
Eugen Tomac este un politician, istoric și jurnalist român, deputat în Parlamentul României din anul 2012 și președinte al Partidului Mișcarea Populară. A fost secretar de stat pentru românii de pretutindeni în perioada 2009-2012, consilier prezidențial și redactor la revista „Magazin Istoric”. A studiat la Facultatea de Istorie, Universitatea din București și a susținut masterul pe tema „Mecanisme de deznaționalizare în URSS”. De asemenea, a susținut licența în cadrul aceleași facultăți pe tema „Basarabia, provincie românească la periferia URSS”.