Împarte medalii și peste hotarele țării: Dodon i-a conferit „Ordinul Republicii” preşedintelui Turkmenistanului

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Aflat într-o vizită oficială la Ashgabat la invitaţia preşedintelui Turkmenistanului, Gurbangulî Berdîmuhamedov, pentru a participa la deschiderea celei de-a V-a ediţii a Jocurilor Asiatice de Interior şi Arte Marţiale, Igor Dodon i-a oferit liderului turkmen distincţia „Ordinul Republicii” pentru contribuţia substanţială la dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor de prietenie şi colaborare între Turkmenistan şi Republica Moldova.

„Am remarcat caracterul simbolic al desfăşurării întrevederii în preajma aniversării a 25-a de la stabilirea relaţiilor diplomatice între Moldova şi Turkmenistan. În această perioadă de timp, ne-a reuşit să consolidăm relaţiile bilaterale, creînd un fundament trainic pentru o cooperare multilaterală între cele două ţări şi popoare”, a menţionat Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, şeful statului i-a „mulţumit liderului Turkmenistanului pentru realizarea operativă şi calitativă de către partea turkmenă a construcţiei grădiniţei de copii din s. Cişmichioi. Apreciem finalizarea acestui proiect social important, dar şi altor proiecte, drept un aport semnificativ la dezvoltarea raporturilor interstatale şi umanitare”.

„Am menţionat că între Republica Moldova şi Turkmenistan există un potenţial de colaborare care nu este valorificat pe deplin. Mi-am exprimat interesul pentru extinderea volumelor şi nomenclatorului de produse importate şi exportate, cît şi pentru stabilirea unor reţele de livrare a produselor pe termen lung. Am convenit să extindem şi aprofundăm colaborarea în mai multe domenii – economic, social, umanitar”, a mai subliniat preşedintele ţării.

Din delegaţia Moldovei în Turkmenistan au mai făcut parte preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, Zinaida Greceanîi, şi başcanul Găgăuziei, Irina Vlah.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...