Igor Dodon ar putea fi declarat persona non grata în Ucraina

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Rada Supremă a Ucrainei așteaptă un răspuns de la Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) în legătură cu cererea de a-l include pe candidatul prezidențial socialist Igor Dodon pe lista neagră a persoanelor cu interdicție de intrare pe teritoriul Ucrainei.

Presa de la Kiev scrie că vicepreședintele Radei, Irina Gerașcenko, a citit vineri în cadrul unei ședințe cererea deputaților adresată șefului SBU, în care se cere să fie interzis accesul lui Dodon pe teritoriul Ucrainei.

Solicitarea acestora vine după ce socialistul a recunoscut în cadrul unui interviu anexarea peninsulei ucrainene Crimeea la Federația Rusă. Deputații ucraineni spun că în acest mod Dodon „atentează la integritatea teritorială și inviolabilitatea frontierelor Ucrainei”.

În cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale candidatul PSRM, Igor Dodon, a obținut 48% din voturi, procent care l-a calificat pe primul loc. Acesta a intrat în turul doi de scrutin cu Maia Sandu, candidatul forțelor antioligarhice.

Candidatul prorus Igor Dodon pledează pentru federalizarea Republicii Moldova și acordarea unui statut special Transnistriei.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...