Halep o învinge pe Kuznețova și ajunge în semifinalele Roland Garros

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul 4 mondial, a trecut, cu puțin timp în urmă, de rusoaica Svetlana Kuznețova, calificându-se astfel în semifinalele turneului de Mare Șlem de la Roland Garros.

Ca în toate meciurile de până acum de pe zgura de la Paris, Simona a avut și de această dată nevoie de doar două seturi pentru a-și învinge adversara.

Halep a luat rapid avans primul set, când s-a distanțat la 2:0. Rusoiaca a avut o tresărire de orgoliu, egalând la 2, dar au urmat 4 game-uri consecutive pentru Simona, care și-a adjudecat prima parte.

Al doilea set a avut aceeași soartă ca și primul, Simona impunându-se la 2, într-un meci pe care l-a dominat, dar în care s-a întâlnit și cu mai multe momente dificile, în special în ultimul game, când a făcut trei duble greșeli.

Este cea mai bună performanță a carierei pentru Simona într-un turneu de Mare Șlem și una dintre cele mai importante din istoria tenisului feminin românesc. Doar Virginia Ruzici a mai ajuns atât de sus la Paris, ea câștigând chiar turneul, în 1978.

În semifinale, Simona o va întâlni pe germanca Andrea Petkovic, care se situează în prezent pe poziția a 27-a în lume.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...