(GRAFIC) Cum să faci jumătate de miliard de euro din transferuri; Exemplul FC Porto

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

FC Porto a dat o nouă lovitură pe piața de transferuri, vânzându-l pe brazilianul Danilo la Real Madrid, pentru 31,5 de milioane de euro. El se va alătura madrilenilor în această vară, iar portughezii ar putea obține până la 35 de milioane de pe urma fundașului dreapta, în funcție de performanțele acestuia de pe Bernabeu.

Transferul lui Danilo se înscrie într-o listă lungă de mutări pe care gruparea portugheză le-a realizat în ultimii 10 ani, aducând pe Dragao nu mai puțin de 601 de milioane de euro, scrie 101greatgoals.com. Aceasta este suma obținută de echipa patronată de Pinto da Costa din 2004, în urma câștigării de către FC Porto a trofeului UEFA Champions League.

Iar de cele mai multe ori, jucătorii vânduți pe zeci de milioane de euro au venit gratis pe Do Dragao sau au fost formați de către academia clubului.

Cele mai impresionante sume de transferuri obținute de Porto sunt cele în urma vânzării columbienilor James Rodriguez și Radamel Falcao, ambii plecați pentru 45 de milioane de euro.

Pentru a-i aduce în Portugalia, Porto plătise doar 5 milioane de euro pe Falcao și 7 în schimbul lui James Rodriguez.

Peste 30 de milioane de euro au obținut portughezii și din vânzarea unor jucători precum Mangala, Carvalho, Anderson, Pepe sau Hulk.

Un alt lucru remarcabil e faptul că FC Porto a vândut de multe ori câte doi jucători la aceeași echipă, în cadrul unei afaceri duble, așa cum s-a întâmplat cu Mangala și Fernando în 2014 (Manchester City), James Rodriguez și Joao Moutinho în 2013 (Monaco) sau Guarin și Alvaro Pereira în 2012 (Inter).

Mai jos puteți vedea toate transferurile grupării din ultimii 10 ani, de pe urma cărora a obținut profit de aproape jumătate de miliard de euro.

CBfvlQvWwAAuWEP


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...