(FOTO şi VIDEO) „Puii Statului Islamic”: Cum sunt copiii educaţi în şcoala Jihadului

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

În teritoriile ocupate de jihadişti, copiii sunt supuşi unor tratamente terifiante şi îngrozitoare chiar şi pentru oamenii adulţi. Aceştia sunt forțați de către terorişti să se uite la decapitări și torturi, să se antreneze în folosirea armelor de foc și primesc lecții zilnice despre o credință extremistă.

Statul Islamic a pus în circulație înregistrări video și imagini care dezvăluie viața în „școala Jihadului”, unde copiii sub 10 ani sunt încurajați să tragă cu Kalașnikovul și sunt învățați cu ororile războiului, arată The Independent.

Citeşte şi: (VIDEO) Statul Islamic îl ameninţă pe Obama cu decapitarea: Steagul negru va flutura în fiecare ţară
Copii jihadişti
Una dintre înregistrări, postată pe YouTube, se numește „Puii Statului Islamic”. Pe fundal, o voce se laudă, în arabă, că acești „pui” sunt fermi în credința lor islamică, dar și loiali față de Statul Islamic.

Copiii stau în fața unui profesor care a rămas neidentificat și sunt întrebați despre principiile și învățăturile Islamului, în cadrul unei lecții de religie. Înregistrarea e întreruptă de interviuri și fragmente în care copiii din școală cântă și vorbesc, lângă arme Kalașnikov.
isis-5
Un alt clip, postat sub titlul „Mesaje din țara bătăliilor finale”, pare să fie o înregistrare de la o ceremonie de absolvire a școlii. Copiii sunt aliniați înaintea unei scene, ascultând un vorbitor, în timp ce părinții lor privesc.
v3-isis-3
Înregistrarea a fost produsă de Al-I’tisaam Media, o companie care produce oficial materiale media pentru Statul Islamic și care se concentrează pe promovarea societății ideale din teritoriul cucerit de jihadisti.
isis-2
Primul material este punctat de imagini violente și sângeroase cu operațiunile militare ale militanților, iar copiii care au reușit să scape cu familiile lor din zonă au povestit că erau obligați să le vadă.
[youtube link=”http://youtu.be/jzCAPJDAnQA?list=PL3ZQ5CpNulQnleTcmH0wyhKWgVYFzwnbg” width=”590″ height=”315″]
„Vederea unor oameni mascați și înarmați pe scenă, care îi educă pe copii, este evident un element cauzator de stres. Aceste așa zise înregistrări inspiraţionale sunt de fapt o dovadă evidentă că ISIL îi jefuiește pe tineri de copilăria lor, spălându-le creierul și expunându-i unor pericole teribile”, spune Kristyan Benedict, de la Amnesty International.

Citeşte şi: (FOTO) Statul Islamic revendică, pe Twitter, atacul din Canada, prezentând o poză cu Michael Zehaf-Bibeau


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...