(VIDEO) Statul Islamic îl ameninţă pe Obama cu decapitarea: Steagul negru va flutura în fiecare ţară

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un nou clip de propagandă al Statului Islamic a fost lansat a fost lansat de către terorişti. De data aceasta îl înfățișează pe un puști de 17 ani din Australia, care a fugit de acasă pentru a lupta alături de jihadişti.

Adolescentul a jurat că organizația teroristă va continua să lupte împotriva Occidentului până va câștiga, arată Business Insider.

Citeşte şi: Cum plănuiesc luptătorii Statului Islamic să se deghizeze pentru a ajunge în Europa

În cel mai recent filmuleț publicat de ISIL pe Internet, Abdullah Elmir îl amenință pe premierul australian Tony Abbott, dar și pe liderii occidentali, printre care președintele american Barack Obama, cu decapitarea.

Băiatul apare cu o pușcă în mână, fiind înconjurat de mai mulți luptători ai Statului Islamic. El se adresează cetățenilor din SUA, Marea Britanie și „mai ales cetățenilor din Australia”, făcând referire și la coaliția internațională de luptă împotriva teroriștilor, condusă de Statele Unite.

Tânărul amenință că această coaliție, indiferent de numărul de națiuni care o sprijină, nu va opri ISIL să fluture steagul negru „în vârful Palatului Buckingham” și „deasupra Casei Albe”.

„Liderilor, printre care Obama și Tony Abbot, le spun astfel: Armele acestea pe care le avem, soldații…nu ne vom opri din luptă. Nu vom pune armele jos până când nu vom ajunge la voi acasă, până când nu vom tăia capul fiecărui tiran și până când steagul negru nu va flutura în absolut fiecare țară”, spune tânărul.

Citeşte şi: (VIDEO) Angela Merkel amenințată de un jihadist german din Siria
[code][/code]
Elmir a dispărut din locuința sa din Sydney, în iunie, împreună cu un alt adolescent. Familia lui susține că băiatul a fost „spălat pe creier”, iar acum încearcă să afle cum a reușit să ajungă în Turcia.

Tony Abbott a declarat că înregistrarea „evidențiază din nou amenințarea pe care o reprezintă ISIL”, „o amenințare care ajunge până în Australia și până la aliații noștri”.

Australia, alături de SUA, Franța și cinci țări arabe, face parte din coaliția multinațională de combatere a Statului Islamic și a lansat lovituri aeriene asupra unor poziții ale jihadiştilor.

Citeşte şi: Statul Islamic a început să atace și Libanul


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...