(FOTO) O grupare criminală de moldoveni, reținută în Italia pentru furturi de peste un milion de euro

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

O grupare criminală formată din 16 moldoveni, care ar fi comis cel puțin 50 de furturi în ultimii 6 ani, a căror prejudicii se ridică la peste un milion de euro, a fost destructurată vineri de către poliția italiană.

Aceștia dădeau spargeri în locuințe, magazine, benzinării, întreprinderi și practic orice altă locație de unde se putea fura ceva, scrie Gazzeta di Modena.

Ei operau în special în regiunile Reggio Emilia, Modena și Parma, dar ajungeau chiar și în Padova sau Veneto, de unde furau absolut tot ce le cădea în mână, de la biciclete și haine până la parfumuri sau chiar salamuri tradiționale italiene (Prosciutto).

De altfel,  una dintre cele mai importante capturi, depistată într-un depozit, este de o sută de bucăți de Prosciutto, a căror valoare se ridică la 30 de mii de euro.

image

Lista cu bunurile depistate în depozitul moldovenilor.

Cei 16 moldoveni, cu vârste cuprinse între 28 și 53 de ani, aveau și cel puțin 2 complici cetățeni italieni, care se ocupau cu vânzarea unei părți din bunurile furate.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...