Filat: PLDM va fi condus în continuare de Streleț

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Partidul Liberal Democrat va fi condus în continuare de prim-vicepreședintele formațiunii, Valeriu Streleț, a declarat președintele partidului Vladimir Filat.

În cadrul unei luări de cuvânt înainte de procedura de vot privind retragerea imunității sale, Filat a adus acuze grave la adresa oligarhului Vladimir Plahotniuc, pe care l-a acuzat că prin intermediul instituțiilor pe care le controlează, Procuratura Generală și Centrul Național Anticorupție, șantajează toți politicienii din țară și a orchestrat dosarul împotriva sa.

Totodată, el a îndemnat cetățenii să „nu mai recunoască instituțiile statului aflate sub controlul lui Plahotniuc”, în special Procuratura Generală și Centrul Național Anticorupție.

Pe de altă parte, el i-a îndemnat pe colegii săi de partid să „fie luptători în continuare”.

„De azi înainte Partidul Liberal Democrat va fi condus de domnul Valeriu Streleț”, a declarat Filat, lăsând de înțeles că fracțiunea parlamentară ar trebui să „lupte” cu „mafia lui Plahotniuc”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...