Două sportive românce, jefuite la JO 2016

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

În ziua de 16 august 2016, în jurul orei 14:00, sportivele Paula Claudia Todoran şi Elena Daniela Cîrlan se aflau în zona arenei olimpice de beach-volley şi au remarcat lipsa unui rucsac care conţinea obiecte personale, anunţă COSR.

Ele nu au observat momentul furtului şi nu au interacţionat în niciun fel cu presupusul/presupuşii făptaş/făptaşi. Au contactat imediat un voluntar Rio 2016, care le-a însoţit la cea mai apropiată secţie de poliţie, unde au completat un raport, scrie Mediafax.

În acelaşi timp, au reuşit să contacteze responsabilul Federaţiei Române de Atletism din cadrul Echipei Olimpice a României.

Şeful de misiune, Alexandru Epuran, s-a deplasat la secţia de poliţie, de unde a asigurat transportul în siguranţă la Satul Olimpic şi obţinerea unei noi acreditări pentru sportiva Paula Claudia Todoran.

În acest moment, sportivele se află în siguranţă, în Satul Olimpic.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...