Dodon acuză PD de implicare în schemele energetice și anunță „proteste non-stop”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Partidul Socialiștilor acuză actuala conducere, în special Partidul Democrat, că prin majorarea tarifelor la gazele naturale şi energia electrică, intenţionează să recupereze o parte din miliardele furate. Astfel, socialiștii anunță ample acțiuni de protest.

„Partidul Socialiștilor condamnă categoric deciziile Agenției pentru Reglementare în Energetică (ANRE) privind majorarea tarifelor. Este evident, că oligarhii de la guvernare încearcă, prin aceste decizii, să întoarcă, de pe spatele populației, o parte din miliardele furate. În schemele energetice sunt implicați oligarhii, în special, cei din PD”, a declarat liderul PSRM Igor Dodon, într-o conferință de presă.

Acesta anunță că fracțiunea pe care o conduce socilicită convocarea unei ședințe extraordinare a Parlamentului Republicii Moldova, cu invitarea conducerii ANRE, Ministerului Economiei, Ministerului Finanțelor și Ministerului Muncii Protecției Sociale și Familiei, pentru a determina posibilitățile de anulare a deciziilor ANRE, cât și posibilitățile de alocare a unor resurse financiare persoanelor social vulnerabile.

De asemenea, Dodon anunță că „au fost pregătite actele necesare pentru a ataca deciziile ANRE în istanțele de judecată locale, cât și internaționale”, în cazul în care majorările nu vor fi anulate.

„Dacă aceste decizii nu vor fi anulate în timpul apropiat, PSRM va organiza proteste non-stop, inclusiv cu instalarea corturilor pentru câteva luni, în fața instituțiilor de stat și oficiilor partidelor de la guvernare”, a mai spus Dodon.

Mai mult de 500 de persoane au participat, miercuri, la protestul organizat de socialişti împotriva creşterii tarifelor. Aceștia au cerut, în faţa sediului ANRE, anularea deciziilor, cu privire la majorarea tarifelor la energia electrică şi gaz.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...