(DOC) Textul moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Filip; PSRM caută încă două semnături

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Liderul socialiștilor Igor Dodon face public textul moțiunii de cenzură contra Guvernului Filip. Totuși, PSRM mai are nevoie de încă două semnături pentru ca documentul să fie înregistrat la Parlament.

Potrivit lui Dodon, deși PLDM și PCRM au declarat anterior că vor susține documentul, acum evită să semneze moțiunea.

„Astăzi moțiunea de cenzură împotriva Guvernului, propusă de socialiști în Parlament, nu a fost susținută de comuniști și liberal-democrați, deși anterior s-au expus public în favoarea acesteia. Ce se întâmplă? Care e cauza că partenerii de opoziție parlamentară au cedat politic? Deocamdată nu avem răspuns la aceste întrebări. Vom insista și mâine asupra votării moțiunii, iar dacă nici atunci comuniștii și liberal-democrații nu o vor susține, înseamnă că ei au fost luați sub controlul guvernării, fie prin intermediul occidentalilor, fie prin alte mijloace. Sau poate se tem de alegerile parlamentare anticipate? Aceasta să fie spaima comuniștilor și liberal-democraților?”, a anunțat Dodon.

Socialistul este de părere că „în Parlament rămâne tot mai puțină opoziție adevărată” și speră că în curând „vor veni la alegeri” parlamentare anticipate.

Socialiștii declarau la sfârșitul lunii aprilie că au găsit cele 26 de semnături necesare pentru inițierea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Filip. Totuși, moțiunea de cenzură împotriva guvernului este semnată de doar 24 de deputați.

Pentru ca Guvernul să fie demis este nevoie de cel puțin 51 de voturi. În prezent, PSRM, PCRM și PLDM dispun de doar 41 de voturi în Parlament.

13244737_1428754533817214_2615552283962790819_n

13239344_1428754653817202_979788199086064697_n13103360_1428754670483867_521534938415356791_n


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...