I-a depășit pe Ronaldo și Raul; Record în Liga Campionilor pentru Messi

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Barcelona a învins-o clar pe Manchester City, scor 4-0, iar Lionel Messi a mai bătut un record în UEFA Champions League, după ce a ajuns la 50 de goluri pe Camp Nou.

Argentinianul l-a depășit miercuri seara pe Raul Gonzalez, care s-a oprit la 49 de goluri în tricoul Realului, în UCL, pe Santiago Bernabeu, dar și pe marele său rival, Cristiano Ronaldo, care a punctat de 48 de ori pe arena din Madrid, în cea mai importantă competiție europeană.

A fost hat-trick-ul cu numărul 41 în cariera lui Messi: au fost 37 de triple în tricoul Barcelonei, respectiv 4 pentru naționala Argentiniei. În același timp, Messi a devenit primul jucător care reușește un hat-trick împotriva lui Manchester City, în UEFA Champions League.

În total, starul Barcelonei are 7 hat-trick-uri în UEFA Champions League, cu Arsenal, Plzen, Leverkusen, Ajax, APOEL Nicosia, Celtic și Manchester City. La acest capitol, el îi depășește pe Ronaldo, Luiz Adriano, Inzaghi și Mario Gomez.

De asemenea, Messi a ajuns la 16 goluri în 15 meciuri cu echipele din Anglia.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...